Ce putem trata cu tinctură de trei-frați-pătați

Stil de viaţă

Ce putem trata cu tinctură de trei-frați-pătați

Plantă gingașă, frumos colorată, trei-frați-pătați sau panseluța de câmp este folosită în medicina tradițională datorită efectelor sale antialergice, antiastmatice, diuretice, depurative, expectorante, antipruriginoase, laxative, antiinflamatorii etc.

Pentru prepararea tincturii aveți nevoie de partea aeriană a plantei, bine uscată și transformată în pulbere cu ajutorul unei râșnițe de cafea. Luați 20 de linguri de pulbere de plantă, puneți-le într-un borcan, apoi turnați 2 pahare cu alcool de 90-96º și un pahar cu apă. Închideți ermetic borcanul, agitați energic și lăsați la macerat timp de 10 zile, agitând zilnic recipientul de 3-4 ori.

La sfârșit se filtrează, iar tinctura obținută se păstrează în recipiente din sticlă, de culoare închisă.

Se administrează câte o linguriță de tinctură, de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol, diluată în 100ml de apă plată.

Între indicațiile terapeutice alt tincturii amintim:

  • alegii
  • rinite alergice
  • astm bronșic
  • bronșită asmatiformă
  • alergodermii
  • nefrite
  • edeme
  • urticarie
  • iritații
  • psoriazis
  • eczeme
  • acnee
  • detoxifiere
  • retenție de apă.

Persoanele care suferă de hepatită virală, toxică, metabolică, steatoză și ciroză hepatice, ulcer gastric și duodenal în forme avansate, gastrită hiperacidă, femeile însărcinate și cele care alăptează nu trebuie să consume această tinctură.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: