Fiind acestea astfel așezate de Duhul Sfânt și tocmite prin Sfinții Părinți, dacă cineva, ieșind din lume și venind la călugărie, și trecând cu vederea o asemenea legiuire a Sfântului Duh, în loc să se dăruiască vieții de obște, întru sfânta și fericita ascultare, după cuvântul, adică după înțelegerea Scripturii prin care ar fi putut să-și câștige, cu darul lui Hristos, smerenia adevărată, cu care ar fi putut să se izbăvească de patimile sale, mai ales de cele sufletești, ci pătimaș și neputincios cu sufletul fiind și neiscusit în nevoința duhovnicească, începe a cutreiera pustia cu o osârdie plină de mândrie și a-și alege viață liniștită și singuratică, dorind ca mai înainte de a urma patimilor lui Hristos în viața de obște să se suie înainte de vreme pe Crucea lui Hristos, depărtându-se în pustie, asupra unuia ca acesta va veni mânia lui Dumnezeu pentru mândria lui. Și ca un ostaș neiscusit, care nu a învățat în viața de obște meșteșugul războiului celui gândit, neștiind nici arma cea duhovnicească să o țină în mâini și îndrăznind a se despărți pe sine de ostașii încercați ai lui Hristos la lupta de unul singur cu vrăjmașii săi, dracii, unul ca acesta, prin îngăduința lui Dumnezeu, în loc de biruință este biruit pentru mândria lui, cade înaintea vrăjmașilor săi.

Pentru că spun Părinții că a celor tari este să se lupte în pustie cu dracii și să scoată asupra lor sabia, care este cuvântul lui Dumnezeu. Iar unul ca acesta îndrăzneț și mândru fiind, și mergând în pustie înainte de vreme, în loc de grâu seceră mărăcini și în loc de mântuire află pierzare. De ce? Pentru că unul ca acesta se face nebăgător de seamă și stricător al rânduielii date de Dumnezeu, pe care rânduială, cum am zis mai înainte, ne-a așezat-o Hristos Dumnezeul nostru prin preacinstita și fără de prihană viața Sa în trup. Și în loc ca să pătimească cu Hristos în viața de obște, a îndrăznit, prin mândria sa, să se suie pe Crucea Lui, alegându-și pustia mai înainte de viața de obște. Iar unul ca acesta nu este pustnic, ci viețuitor după voia sa, și traiul lui nu este o petrecere liniștită în pustie și în depărtare [de oameni], ci rânduială de sine. Și într-o asemenea viață de sineși rânduitoare nu este nimic bun și nu-i urmează decât înșelăciunea diavolului. Cu o astfel de viață și petrecere fără rânduială mulțime multă de monahi au pierit, și în vremurile cele de demult și în cele de acum, fiind înșelați de diavolul și ieșindu-și din minți și omorându-se singuri cu fel de fel de morți înfricoșate. De care înșelăciune să ne izbăvească pe toți Hristos Mântuitorul nostru cu darul Său.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești vol. 2, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 144-145)