Mintea noastră trebuie să fie mereu cu luare aminte la ce se petrece în inima noastră şi să vadă dacă în ea este pace sau nu. Dacă nu este, atunci cercetează în ce anume ai păcătuit. Ca să ai pace în suflet trebuie să fi cumpătat şi înfrânat, căci pacea se pierde şi din pricina trupului. Nu trebuie să fii curios şi iscoditor; nu trebuie să citeşti în ziare, nici cărţi lumeşti, care pustiesc sufletul şi-l aruncă: în întristare şi tulburare. Nu judeca pe ceilalţi, pentru că adesea se întâmplă încă fără să cunoaştem pe om îl vorbim de rău, în vreme ce prin mintea lui, el e asemenea unui înger. Nu te sili să cunoşti treburile celuilalt, ci numai pe cele ale tale; nu te ocupa decât de ceea ce ţi s-a încredinţat de mai marii tăi (Părinţi duhovniceşti - n.n.). Şi atunci, pentru ascultarea ta, Domnul te va ajuta cu harul lui şi vei vedea în sufletul tău, roadele ascultării: pacea şi rugăciunea neîncetată. (...) pacea lui Dumnezeu se pierde înainte de toate pentru că nu am învăţat să-l iubim pe fratele nostru potrivit poruncii Domnului (I Ioan 4, 21). Dacă fratele tău te supără şi în acea clipă primeşti un gând de mânie împotriva lui sau dacă îl judeci sau îl urăşti, vei simţi că harul te-a părăsit şi că pacea a dispărut. Ca să ai pace în suflet trebuie să te obişnuieşti să iubeşti pe cel ce te-a supărat şi să te rogi de îndată pentru el. Sufletul nu poate avea pace dacă nu cere din toată puterile lui Domnului darul de a iubi pe toţi oamenii. (Sf. Siluan Atonitul)