Aşa cum alţii râd de noi atunci când ne văd mândrindu-ne, tot astfel şi noi să râdem de gândurile de mândrie. Celui smerit îi vin gânduri de mândrie? Îi vin dar el le ia în râs, fiindcă se cunoaşte pe sine. Un gând ruşinos îl simţi îndată, pe când gândul de mândrie, ca să-ţi dai seama de el, este nevoie de multă trezvie.

 

Dacă de pildă în timpul rugăciunii, îţi trece prin minte un gând necurat, îl vei simţi şi îl vei alunga imediat “Hai pleacă de aici!”, vei spune. Dar dacă în biserică îţi vine gândul că citeşti frumos la Psaltire şi te mândreşti, este nevoie de trezvie ca să-ţi dai seama de el şi să-l alungi.

 

Psalmistul David spune:”Gândurile de mândrie vin fulgerător. Asta este o maşinaţie veche a diavolului.Tu să-ţi iei o maşină nouă – adică să cultivi neîncetat gânduri smerite – ca să prinzi viteză. Numai gândurile smerite aduc smerenia şi numai cu smerenie fuge mândria.

 

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Vol.V, Editura Egumeniţa,2007, p. 59-60)