Când vedeţi duhul cel potrivnic venind să vă înşface, voi să nu vă lăsaţi stăpâniţi de teamă, nici să-l priviţi, nici să vă străduiţi a-l scoate dinlăuntrul vostru. Ce faceţi? Cel mai bun mijloc este dispreţul. Adică deschideţi-vă braţele, deschideţi-vă mâinile către Hristos, precum copilaşul care vede o fiară sălbatică şi nu se teme, căci alături de el este tatăl lui şi-i sare în braţe. Chipul acesta, adică dispreţul, să-l folosiţi la orice năvălire a vicleanului şi la orice gând.

În acea clipă în care sufletul vostru are nevoie şi vă luptaţi, să strigaţi: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Pe toate să le primiţi prin rugăciune. Acesta este un mare secret. În ceasul ispitei, când îl dispreţuiţi, vicleanul vă cufundă, vă coboară şi vă strânge, şi le face pe cele ale lui, iar nu pe cele pe care le vreţi voi. Trebuie să apucaţi să faceţi acea deschizătură către Dumnezeu. Însă, pentru a izbândi aceasta, trebuie să vă lumineze dumnezeiescul har. Dacă asta nu se face îndată, atunci vă răpeşte vicleanul şi, în vreme ce vă străduiţi să-l alungaţi, el deja v-a prins. Ascultaţi-mă, să vă dau un exemplu.

Am cerut de la un om să-mi facă ceva. Acesta nu se învoia, zicând că ştiinţa le spune altfel. Am stăruit eu, dar celălalt nimic. Am început să mă indignez. Mi-am dat seama. În acea clipă, m-am întors către Hristos şi am apucat înaintea răului. Acesta va fi modul nostru. Vom înălţa mâinile către Hristos, iar El ne va da harul Său.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  p. 254)