Prima înviere se săvârșește prin mijlocirea a două taine: botezul și pocăința. Prin sfântul botez sufletul învie din mormântul necredinței și al păgânătății, altfel spus din păcatul strămoșesc și din propriile păcate făcute întru păgânătate; iar prin pocăința sufletului deja credincios învie din moartea adusă lui de păcatele de moarte, altfel spus prin viața nepăsătoare, iubitoare de plăceri, de după botez. Săvârșitorul învierii e Duhul Sfânt.

Sfântul Ioan Cuvântătorul i-a văzut pe cei înviați din moartea sufletească, și a zis despre ei: „am văzut scaune, și au șezut pre ele, și judecată li s-a dat lor; și pre sufletele celor junghiați pentru mărturia lui Iisus și pentru cuvântul lui Dumnezeu, și care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, și nu au primit semnul pre fruntea lor și pre mâna lor; și au înviat, și au împărățit cu Hristos o mie de ani... „Aceasta este învierea cea dintâi (Apoc. 20, 4-5) ce stă în învierea sufletului din moartea sa prin credința în Domnul Iisus Hristos întru spălarea păcatelor prin sfântul botez, întru viața după poruncile lui Hristos și întru curățirea prin pocăință de păcatele făcute după botez. Tronurile sfinților sunt domnia lor asupra patimilor, asupra dracilor înșiși, asupra neputințelor omenești, asupra stihiilor, asupra fiarelor, îmbelșugarea darurilor duhovnicești dintr-înșii. Lor le-a fost dată judecata, adică dreapta socotință duhovnicească, prin care ei dau în vileag și leapădă păcatul oricât de arătos ar fi obrăzarul lui; lor le-a fost dată judecata cu care îi judecă pe îngerii întunericului, care iau chip de îngeri, și nu le îngăduie să-i amăgească. Ei nu s-au închinat nici fiarei, nici chipului acesteia: nici lui Antihrist, nici preînchipuitorilor lui, prigonitorilor creștinătății, care cereau de la creștini să se lepede de Hristos și de sfintele Lui porunci. Ei n-au primit nici pe frunți, nici pe drepte semnele vrăjmașului lui Dumnezeu, ci și-au însușit mintea lui Hristos, și ca atare împreună cu Hristos s-au împărățit. Pentru ei nu mai este moarte! Pentru ei, despărțirea sufletului de trup nu este moarte, ci trecere de la necăjita viață pământească de pribegie la bucuria și la odihna veșnică.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt despre moarte, Editura Sofia, p. 77-79)