Frățioare, din ampla ta întrebare, întrevăd un om sensibil, preocupat de starea sa sufletească. Este un lucru esențial în urcușul duhovnicesc al fiecăruia dintre noi. Însă mai e ceva: ca un veritabil teolog, faci o analiză cuprinzătoare a modului în care păcatul se cuibărește în ființa omului, desfigurând-o, și redai dramatica stare cu măiestrită exprimare literară, care m-a impresionat. De aceea, voi încerca să-ți răspund pe măsură.

Aș vrea să te gândești mai des la pilda Fiului risipitor (Luca 15, 11-32). Analizându-ne cu sinceritate starea sufletească, adesea ne asemănăm cu această progenitură a Tatălui, cheltuindu-ne și noi, asemenea lui, toată avuția, adică darurile primite de la Dumnezeu. Fiul risipitor, privind întâi în interiorul ființei sale, şi-a conştientizat starea decăzută. Apoi, constatând cu amărăciune efectele dezastruoase ale plecării din ograda Tatălui, și-a propus întoarcerea cu smerenie acasă. De aici trebuie să începi și tu. Analiza e bună, trebuie hotărârea să te întorci acasă, în „Sionul bucuriei”. 

Ca să te bucuri și tu de primirea iertătoare a Tatălui, trebuie să urmezi pașii întoarcerii zănaticului fiu cheltuitor: regret pentru păcatele săvârșite, hotărâre de a pune început bun, spovedanie sinceră, completă. Numai așa Domnul te va îmbrăca în haina curăției (îți va ierta păcatele); îți va pune inel pe deget (semnul reînfierii); te va încălța cu sandale (te va întări în virtute, ca să nu te mai înțepi în ghimpii păcatului); iar la urmă, te va ospăta din masa îmbelșugată, împărtășindu-te cu Trupul și Sângele Domnului.  

Practic, de unde să începi?! Spovedanie sinceră, curată; ține-te de canonul rânduit de duhovnic; înmulțește rugăciunea smerită, fii nelipsit de la dumnezeiasca Liturghie, dar înainte de toate să nu te îndoiești nicicând de iubirea lui Dumnezeu nemărginită. Da, Domnul iubește și iartă cu o dragoste nepământeană. Nu contează cât de mult am căzut. Contează întoarcerea și pocăința. Citește viața unor sfinți care înainte de pocăință, de întoarcere, au dus o existență promiscuă (vezi sinaxarul Sfintei Maria Egipteanca sau al Sfântului Moise Etiopeanul) și te vei convinge că Cerescul Tată iubește și iartă cum noi nici nu ne putem imagina că ar fi posibil.

Flavius, Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. Nu-L interesează decât a noastră întoarcere. Citește cu atenție pilda fiului risipitor. După ce odorul Său a ajuns acasă ispășit, după neașteptata bucurie și bunătate cu care l-a primit, Tatăl nu a început a-l chestiona și a-i cere socoteală ori a-i reproșa ceva: dar unde ai fost, dar pe ce ai cheltuit averea, dar ți-am spus eu că așa o să pățești! Nu i-a spus nimic. Tăcerea aceasta dumnezeiască arată puterea infinită a Părintelui Ceresc de a înțelege scăderile noastre, așteptând să ne venim în fire, să ne regăsim Calea către El. Arată că Dumnezeu ne iartă și ne iubește, că ne așteptă să ne reîntoarcem din păcat la virtute, din întuneric la lumină, din moarte la viață.

Și încă ceva: surprinzător, chiar departe aflându-se copilul, tatăl i-a ieșit înainte, a alergat spre a-l întâmpina și îmbrățișa. Cum de l-a observat? Cu siguranță, iubitorul Părinte stătea permanent în fața casei, cu mâna streașină la ochi, scrutând depărtările, zicându-și: „Oare nici azi nu se întoarce fiul meu? Poate, totuși, va veni!”. Nemărginită iubire, neirosită așteptare... Ceea ce a urmat depășește puterea omului de înțelegere, iertare și iubire.

Îți doresc, Flavius-Emanuel, și-mi doresc din tot sufletul să trăim și noi asemenea clipe: să-L bucurăm pe Tatăl cu întoarcerea noastră, a fiecăruia în parte și a întregului nostru neam românesc!

Cu bune doriri,

pr. Mihail

Flavius zici ca m-a descris pe mine, aceleasi stari sufletesti le am si eu, dar in situatia mea rabdarea s-a epuizat, deja apropiatii cred ca sunt nebuna pentru ca am vrut sa mi se sfarseasca viata asta odata. S totusi n-am murit...si totusi mai exista un graunte de speranta...

Te inteleg perfect Flavius.Exact la fel simt si eu.Parca m-ai descris pe mine.Iti doresc multa putere sa revii la viata si sa te bucuri.

Flavius... ai descris starea mea, cu gura ta. Fiecare cuvînt al tău descrie perfect viața și căderea mea... Am rămas profund impresionat de asta, dar și de răspunsul părintelui.
Din toată starea de nimicinicie care m-a cuprins, un lucru mă ține în picioare... e speranța. Cea care arde ca flacăra unei lumînări, și care nu se stinge niciodată, căci vine de la Tatăl. Speranța și credința în mila lui Dumnezeu și iubirea Lui nemărginită. Și oricit de mici am fi, El nu ne uită și nu ne lasă, niciodată.
Decînd sînt în starea asta, mereu îmi vine în gînd pilda fiului risipitor. De asta și m-a mirat răspunsul părintelui, care a rezonat atit de bine cu vocea mea interioară. Am ințeles că trebuie să avem încredere în ea, s-o ascultăm cu grijă și atenție, căci abia de se aude, dar ne spune răspunsul și ne arată adevărul. M-a făcut să înțeleg că Dumnezeu mereu ne caută și ne vorbește, noi fiind cei ce alegem să ne îndepărtăm de El.
Totuși cît de mare e mila și iubirea lui Dumnezeu...

Slavă Ție Doamne, Slavă Ție...

Doamne ajută! Flavius, te înţeleg perfect pentru că şi eu am trecut prin acestă stare...din mila Domnului am făcut exact aceleaşi lucruri pe care te-a sfătuit pe tine părintele Mihail să le faci, cu o singură menţiune şi să-mi fie cu iertare, este foarte important să îţi găseşti duhovnicul potrivit. Părerea mea este să te rogi mult la Maica Domnului să-ţi scoată în cale un duhovnic potrivit pentru tine, să te poţi mărturisi curat şi să-ţi dea putere să-ţi poţi face canonul. După aceea lucrurile se vor aşeza...Mai este şi Psaltirea care ajută foarte mult, dar NUMAI cu binecuvântarea duhovnicului! Şi trimite pomelnice la cât mai multe mănăstiri pentru că ai nevoie de rugăciune multă. Oricum, este foarte important că eşti pe drumul cel bun, de aici se pleaca pe drumul spre mântuire! Doamne ajută şi să ne vedem cu toţii în rai!
P.S. O mică rectificare, noi nu vom şti niciodată cine se mântuieşte şi cine nu, deorece nu cunoaştem judecăţile lui Dumnezeu! Tâlharul s-a mântuit pe cruce! Dacă ne gândim la păcate, numai Iisus este fără de păcat şi asta ar însemna să nu se mai mântuiască nimeni, aşa că nu ştim noi... Nu putem decât să avem nădejde că prin milă Lui ne vom mântui! Doamne ajută!

Nu imi spune nimic. Iti cunosc mizeria, necazurile, luptele si ispitele sufletului tau. Iti cunosc si stiu lasitatea pacatelor tale. Dar, cu toate acestea, iti spun: "Iubeste-ma asa cum esti tu! Da-mi inima ta!” Daca o sa astepti ca sa devii un inger ca sa mi te daruiesti, atunci n-ai sa ma iubesti niciodata! Chiar cand esti las, fricos, neincrezator in trairea dragostei, chiar cand ai sa recazi in acele pacate pe care nu ai vrea sa le mai faci, Eu nu iti dau voie sa nu ma iubesti. Iubeste-ma asa cum esti tu, in orice moment si in orice situatie te-ai afla, in fidelitate sau tradare, in ravna sau in uscaciune. Tu iubeste-ma asa cum esti.

Eu vreau sa ma poti iubi din putina si saraca ta inima. Daca astepti pana cand ai sa fii desavarsit ca sa ma poti iubi, atunci n-ai sa ma iubesti niciodata. N-as putea sa fac eu oare din fiecare fir de nisip un serafim, un inger care sa straluceasca de curatie si dragoste?! Nu sunt eu Domnul Dumnezeu care a creat toate si pot totul?! Omule, ti-ai dat tu viata pentru lume din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru mine? Atunci din ce motiv nu ma lasi sa te iubesc? Fiul meu, lasa-ma sa te iubesc, eu iti vreau inima care este lacasul meu.
Desigur, cu timpul am sa te schimb, insa chiar pana atunci iubeste-ma asa cum esti tu, fiindca eu te iubesc cu toate ca esti asa. Eu vreau ca dragostea ta pentru mine sa se nasca din putina si saraca ta inima, din adancul neputintei si a murdariei tale. Eu te iubesc si cand esti slab si necurat. Nu vreau o dragoste izvorata si hranita din mandria virtutilor tale, ci dintr-o inima smerita pe care eu o pot curati oricand. N-am nevoie de talentele tale, de intelepciunea ta. Eu vreau doar sa ma iubesti si sa lucrezi cu dragoste pentru mine.
Nu virtutile tale le doresc. Daca ti le-as da, tu esti asa de slab si mandru, incat ele ar hrani amorul tau propriu si nu m-ai cinsti pe mine. Deci ele sa nu fie un motiv pentru care nu ma cauti si stai departe de mine. Aproprie-te cu dragoste. Unui fier ruginit flacarile, nu numai ca i-ar curata rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeste-ma si pacatele se vor arde, iar tu vei fi fericit. Iubeste-ma nu numai ca sa fii curat, caci asta ar fi din nou o mandrie pentru tine, ci pentru ca eu vreau sa ma odihnesc in inima ta.
Astazi eu stau la usa inimii tale ca un cersetor. Eu, singurul, adevaratul Imparat si Domn. Eu bat si astept. Grabeste-te sa-mi deschizi prin umilinta. Nu-mi adu ca motive saracia ta. Daca ti-ai cunoaste-o pe deplin si in adanc, ai muri de durere. Dar ceea ce m-ar durea pe mine ar fi ca tu si acum sa te indoiesti de mine, de iubirea pe care o am pentru tine. Crede ca eu pot totul… si tu nu poti nimic fara mine.

Sa nu te increzi in tine fara mine caci, astfel, o sa fiu nevoit sa te las in cadere in masura in care tu te apreciezi. Nu te framanta ca nu ai virtuti, am sa-ti dau Eu sfintenia mea. Deschide-ti inima prin pocainta si primeste-ma in potirul sufletului tau prin trupul si sangele meu pe care, in dar, ti-l dau la Sfanta Liturghie. Atunci o sa te fac sa intelegi totul si sa ma iubesti mai mult decat iti poti inchipui.
Lasa sa curga sangele meu in sangele tau si sa bata inima mea in inima ta. Eu ti-am dat-o pe Sfanta si Preacurata mea Mama. Lasa sa treaca totul prin inima ei curata, astfel incat sa poata mijloci pentru tine. Si acum du-te! Eu sunt cu tine!”