Doamne ajută, Marian!

Acest lucru se întâmplă deoarece în suferință omul își conștientizează limitele. Atâta vreme cât nu te doare nimic, cât ești în putere, e ispita mult mai mare să te încrezi în tine și în forțele tale.

Când vine un necaz, când vine o boală, când intervine o situație tensionată cu cei din jur, atunci dintr-odată începi să-ți conștientizezi niște limite. Și atunci realizezi că nu te mai poți încredința, sau mai bine zis nu te mai poți baza pe tine cum credeai. Și înțelegi că de fapt ai nevoie de Dumnezeu și că doar mila lui Dumnezeu te ține pe tine în putere sau sănătos, sau te ajută să ieși din tot felul de situații, tu crezând că toate acestea le ai de la tine și că prin forțele tale proprii le faci.

Dacă n-ar fi Dumnezeu care să țină cu Harul Lui tot ceea ce înseamnă creație, atunci ne-am prăbuși. Ar fi praf și pulbere, nu ar mai fi nimic în momentul în care Dumnezeu și-ar retrage susținerea Lui, prezența Lui, purtarea Lui de grijă din lume.

Așa încât aceasta este explicația: suferința ne aduce aminte de limitele noastre și în același timp ne aduce aminte că toate vin de la Dumnezeu.

Domnul să ne întărească!

Pr. Constantin Sturzu