Orice ai da la săraci, acelea în mâinile lui Hristos le pui și nimeni nu poate să le răpească din mâinile Celui ce le-a luat, ci petrec acolo, multă roadă făcându-se nouă. Și, de vreme ce nici omul nu trece cu vederea, ci asemenea răsplătește darul primit, apoi, cu cât mai mult încă Hristos, cum, oare, după luare, nu va răsplăti? Căci, iată, ce zice Solomon: „Cela ce miluiește pe săraci, împrumut dă lui Dumnezeu”. Dar văzut-ai, oare, ce lucru slăvit de împrumutare? Că altul este cela ce ia și Altul se îndatorește și se pune chezaș. Că n-a zis, adică: „Cel ce miluiește pe sărac dă lui Dumnezeu,” ca, la răsplătire, să nu ia numai al său, ci împreună cu al său să ia mai multă dobândă. De aceea și noi dăm împrumut la aceia care ne dau mai multă dobândă, și încă pe cei avuți îi alegem și-i căutăm, iar pe blândul și binecunoscătorul Dumnezeu, Care însutit răsplătește, Îl părăsim.

Că ce ne va da nouă pântecele, care mistuiește multe, numai gunoi și stricăciune? Sau ce ne dă deșartă mărire? Invidie și răutate. Sau ce, iubirea de desfătări? Numai necazuri si deșertăciuni. Apoi, ce ne dă desfrânarea? Gheena și viermele cel neadormit. Iar celor bogați și nemilostivi ce li se cuvine? Aici, cele ce sunt rele, iar dincolo, cele amare. Că nemincinos este Cel ce a zis: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și acestea toate se vor adăuga vouă”. Deci, pentru ce nu ne îngrijim de milostenie, fraților? Cel ce miluiește pe săraci, zice, împrumut dă lui Dumnezeu. Apoi, oare, împrumut iei de la mine, Doamne, milostenia dată la săraci? Dar când va fi mie, spune-mi, mă rog, vremea răsplătirii?

Când va ședea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale și va pune pe cei milostivi de-a dreapta Sa, iar pe cei răpitori și nemilostivi de-a stânga, atunci va zice celor de-a dreapta Lui: „Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți împărăția cea gătită vouă, de la întemeierea lumii”. Pentru ce pricină oare? De vreme ce, zice: „Am flămânzit și mi-ați dat de am mâncat, am însetat și m-ați adăpat, gol am fost și m-ați îmbrăcat”. Și pentru ce, Doamne, despre altele nu faci de loc pomenire, fără numai de milostenie?”. Nu voi judeca, zice, pe cei ce au greșit, ci pe cei ce nu s-au pocăit. Nu osândesc pe cei bogați, ci pe cei nemilostivi și neomenia lor o mustru, pentru că, având un ajutor de mântuire ca acesta, adică milostenia, prin care tot păcatul se pierde, au trecut cu vederea o atât de mare facere de bine”. Că nu pentru aceasta ai luat averea, ca, adică, în mâncări și în beții să o cheltuiești pe ea, ci ca să o trimiți pe ea în cealaltă lume, prin mâinile săracilor, cheltuind-o în milostenie. Că, au doar a ta este averea ce ai? Nu este a ta, ci pentru săraci îți este dată ție. Dintru ale Lui, îți poruncește ție Dumnezeu, ca să dai. Chiar dacă ar fi din ostenelile tale și pentru aceasta socotești că este a ta avuția, au doar, nu putea Dumnezeu să o ia pe ea de la tine? Dar, iată, nu face aceasta, că doar te-o face pe tine iubitor a da la săraci și printr-înșii moștenitor al împărăției să te facă. Căruia se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 455)