Smerenia cea dintâi constă în a socoti pe aproapele tău mai înțelept decât tine și, întrecându-l pe el în toate, a te socoti pe tine mai prejos decât toți. Ce greu este acest lucru: a renunța la orgoliul nostru, la mândria noastră și a ne umili din toată inima! E foarte greu, dar foarte prețios înaintea lui Dumnezeu.

Iar a doua smerenie constă în a pune pe seama lui Dumnezeu toate faptele noastre bune. Aceasta este smerenia desăvârșită a sfinților. Aceasta se naște în chip firesc în suflet prin împlinirea poruncilor dumnezeiești.

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, Editura Fundatia Traditia Românească, Bucuresti, 2002, p. 16)