Ai auzit de la cineva că viaţa aceasta este deja judecata lui Dumnezeu şi că altă judecată nu va mai fi. Gândul acesta te-a apăsat ca o povară pe care nu poţi nici să o duci, nici să o lepezi.

Gândeşte-te la un om rău, ale cărui răutăţi sunt cunoscute întregului oraş. Vecinii îl ocolesc, şi între ei înfierează ticăloşiile lui. Nimeni nu-l vizitează, nici nu-l primeşte în casă. Astfel, oamenii îl judecă, şi prin aceasta îl pedepsesc. În cele din urmă însă, omul cu pricina ajunge să fie judecat, iar judecata îl condamnă şi îl pedepseşte cu închisoarea. Aşadar, vezi două judecăţi: una relativă şi de fiecare zi, cealaltă după lege şi definitivă. Sau, şi mai limpede, ia exemplul unui elev dezordonat pe care dascălul îl pedepseşte de mai multe ori în cursul anului ca să îl îndrepte, iar la sfârşitul anului îl exmatriculează ca pe un neîndreptat.

Aşa e şi cu cele două judecăţi ale lui Dumnezeu. Una este relativă şi vremelnică. O numim judecată pedagogică a lui Dumnezeu asupra oamenilor, în şcoala acestei vieţi. Iar cealaltă judecată va fi dreaptă şi definitivă. Lucrul acesta reiese limpede din multe pilde ale Sfintei Scripturi. Pe dreptul Moise, Dumnezeu l-a pedepsit pentru un singur păcat prin aceea că nu i-a îngăduit să intre în pământul făgăduinţei, spre care el îşi călăuzise poporul vreme de patruzeci de ani în cap. Aceasta este judecata vremelnică şi pedagogică a lui Dumnezeu – ca păcătoşii să vadă şi să spună înfricoşaţi: „Dacă Dumnezeu nu-i iartă un singur păcat unui asemenea drept, cum va face cu noi, care suntem încărcaţi cu multe şi grele păcate?”.

Pedepsirea lui Moise nu înseamnă însă, judecata ultimă şi definitivă asupra lui. Nici nu înseamnă că Moise nu a intrat în Împărăţia Cerurilor. Ştii că acest mare slujitor al lui Dumnezeu s-a arătat împreună cu sfântul Ilie cu prilejul Schimbării la faţă a Domnului. Acest fapt dă mărturie că, deşi el a fost pedepsit pentru un păcat, nu a fost lepădat de Dumnezeu, nici nu a fost lipsit de viaţa veşnică. Pedepsele pedagogice, altfel spus, judecăţile pedagogice ale lui Dumnezeu, slujesc tocmai spre a-i îndrepta pe oameni şi a-i face în stare de intrarea în Împărăţia Cerurilor. Sau uită-te la bolnavul de la Vitezda, care a zăcut 38 de ani. Că boala lui era din pricina păcatului, a zis-o limpede Domnul când l-a tămăduit: Iată, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău. Şi ce lucru mai rău putea să i se întâmple decât ca din pricina păcatelor să fie la înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu lepădat şi lipsit de împărăţia vieţii?

Iar cu privire la judecata de pe urmă, la înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu, la ziua care va arde precum cuptorul, Mântuitorul nostru a vorbit limpede. Când soarele şi luna se vor întuneca, şi stelele se vor clătina şi vor începe să cadă, şi în întunericul de obşte se va arăta strălucitorul semn al Fiului Omului, atunci Se va arăta Domnul Iisus întru putere şi slavă să judece după dreptate toţi viii şi morţii.

Ţine-te de această învăţătură sănătoasă, care nu este de la om, şi leapădă de pe tine povara pe care ţi-a aruncat-o pe suflet acel om eretic. Dumnezeu să te binecuvânteze cu pace şi sănătate!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002,  pp. 102-104)