Ce spun Sfinţii Părinţi despre cele şapte zile ale creaţiei?

Sfântul Vasile cel Mare, în cartea sa Hexaimeron, spune că zidirea s-a făcut „îngrecată” ca o femeie însărcinată în a noua lună, cu toate zidirile din ea, gata să le dea viaţă. Iar Duhul lui Dumnezeu încălzea adâncul, Se odihnea deasupra apelor, ca să dea viaţă apelor şi zidirilor.

Deci pământul avea viaţă de când Duhul Sfânt încălzea adâncul, dar nu avea şi suflare de viaţă. Sfânta Scriptură la Facere (cap. 1, 1-2) spune că pământul era netocmit şi gol, dar nimeni nu ştie de când era, că cele cu ochi încă nu se creaseră, nu primiseră suflare de viaţă. Ziua întâi a creaţiei a fost Duminica, căci atunci a zis Dumnezeu să fie lumină (Fac. 1, 3). De aceea El a înviat tot Duminica, căci prin înviere a înnoit lumina cea dintâi. Lumina cea dintâi a fost creată, iar nu necreată. Ea nu izvorea din energiile necreate ale Duhului Sfânt. Era o lumină cerească a cărei origine omul nu poate să o ştie.

De asemenea, nici despre primele trei zile ale creaţiei nimeni nu ştie lungimea lor, că încă nu era soare care să răsară şi să apună. Soarele este numit de Sfântul Vasile cel Mare „căruţa luminii”, spunând că Dumnezeu a pus în soare numai puţin din lumina creată în ziua cea dintâi şi a rânduit ca soarele să lumineze pământul „ca o lampă”; adică munţii, codrii, câmpiile, râurile mările, care împlinesc porunca cea dintâi, mereu curg şi se adună la un loc.

Toate legile puse de Dumnezeu în univers, după care se conduce întreaga creaţie, se numesc de Sfinţii Părinţi „temeliile lumii”, şi cine cugetă la ele se întăreşte în credinţă şi laudă cu multă tărie pe Ziditorul a toate, împlinind cuvântul proorocului David care zice: Cine va vorbi despre puterile Domnului, auzite va face toate laudele Lui (Ps. 105, 2).

Legile universului nu se schimbă niciodată pentru că sunt „temelii” ale întregii zidiri. Iar când auzim pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, zicând: Tatăl Meu lucrează şi Eu lucrez, să înţelegem că Tatăl lucrează prin legile creaţiei şi ale vieţii; iar Fiul lucrează pronie, adică prin păzirea legilor universului, care formează temeliile lumii văzute. Frumuseţea zidirilor create de Dumnezeu este aşa de minunată, încât şi îngerii din cer se uimesc de armonia lor, după cum spune Iov: Când s-au creat stelele, lăudatu-M-au glas mare toţi îngerii Mei (Iov 38, 7).

Armonia şi frumuseţea zidirilor au uimit pe sfinţi, pe filosofi, pe înţelepţi, pe poeţi, pe artişti, pe creştini şi chiar pe păgâni, înălţându-i cu mintea la Creatorul a toate, Dumnezeu. Prin cugetarea la zidiri mulţi au cunoscut pe Dumnezeu, au sporit în rugăciune, au înălţat imne de laudă Ziditorului şi au ajuns chiar la rugăciunea cea mai înaltă a minţii şi a inimii. De aceea, spun Sfinţii Părinţi, ne este de mare folos să cugetăm la zidirile lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaşte şi a-L iubi mai mult pe Dumnezeu.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 10-12)