La vârsta de 20 de ani, terminând liceul şi fiind luminat la minte cu darul lui Hristos, prietenii şi rudele îl îndemnau să urmeze Teologia şi să se facă preot. Însă conştiinţa şi cugetul inimii sale îi spuneau: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!”.

Odată, pe când lucra la câmp, fiind în îndoială, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere ce să facă. Apoi a auzit o voce tare de sus: „Mănăstirea”. Din clipa aceea nu mai avea odihnă, căci Duhul Sfânt îl îndemna să plece cât mai repede la mănăstire şi să-şi închine viaţa lui Hristos.

În vara anului 1933, într-o zi de duminică, pe când tinerii din sat se adunau cu veselie la nuntă, alesul Domnului, Ilie, s-a închinat cu lacrimi în biserica din Crăiniceni, şi-a sărutat crucile părinţilor din cimitir şi, luându-şi rămas bun de la ai săi, a plecat să se logodească cu Hristos în obştea Mănăstirii Neamţ.

Văzându-l Episcopul Nicodim, stareţul lavrei, l-a întrebat:

– De ce ai venit, frate Ilie, la mănăstire?

– Părinte stareţ, doresc să mă fac călugăr, să-mi plâng păcatele mele, să mă rog pentru părinţii care m-au născut şi să laud neîncetat pe Dumnezeu.

– Bun lucru ţi-ai ales, frate Ilie. De vei avea smerenie şi ascultare şi vei iubi rugăciunea, pe toate cele bune le vei săvârşi, vei birui cu uşurinţă ispitele acestei vieţi şi cu sfinţii în cer te vei număra.

– Aşa să-mi ajute Bunul Dumnezeu, preasfinţite părinte stareţ!

– Numai să ai răbdare în toate, să te hrăneşti din învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi şi să urmezi viaţa şi sfaturile cuvioşilor duhovnici şi nevoitori din obştea Mănăstirii Neamţ. Vino să te închini la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserică, ocrotitoarea acestui sfânt lăcaş, apoi te încredinţez sub ascultarea părintelui Iov, farmacistul mănăstirii, cel mai duhovnicesc călugăr din obştea noastră. Să-i urmezi după putere viaţa şi sfatul, să nu lipseşti de la slujbele bisericii şi să faci ascultare la biblioteca mănăstirii.

Trei ani a făcut ucenicie rasoforul Ilie Cuviosului părinte Iov Burlacu, silindu-se să-i urmeze nevoinţa aspră, postul, tăcerea, smerenia, sărăcia şi neîncetata rugăciune. Iar la bibliotecă a pus în rânduială toate cărţile, a citit multe din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi dădea bune sfaturi fraţilor tineri, încât se foloseau toţi de râvna, de înţelepciunea şi osteneala lui şi era iubit de toţi în obştea marii lavre.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 611-612)