„[...] să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi” (Efeseni4,1)

Chemarea este temelia umblării și izvorul insuflării ei. Virtuțile Chemării sunt dăruite omului care primește Chemarea și devin virtuțile umblării lui, așa cum energia Chemării devine energia acestei umblări. În fapt, Chemarea Domnului devine viața omului: îi străpunge și cucerește inima, și-i umple treptat întreaga ființă, înlocuind premizele, modul de desfășurare și scopul existenței lui. 

Omul se deschide Chemării prin credința în cuvântul lui Hristos. Primind cuvântul, primește pe Cel Care l-a rostit. Și primind cuvântul Domnului, leapădă pentru el toate gândurile proprii. Toate virtuțile enumerate în Apostolul de azi: smerenia, blândețea și îndelunga răbdare, toată vrednicia umblării creștine înflorește din seva Chemării.

Semnul nemincinos al credinței în cuvântul Evangheliei este întoarcerea vieții omului dinspre sine spre Hristos, dinspre pământ spre cer, dinspre lume către Împărăția lui Dumnezeu. 

Aceasta, și numai aceasta se poate numi pocăință. Și ea face ca toate problemele sufletești să fie înlocuite de pacea lui Hristos, căci tot ce-i despărțea lăuntric pe oameni în viața lor pământească, a fost mistuit de focul dragostei cu care au fost chemați la viața cerească...