Chiar dacă am ajunge pe culmile virtuţii, ne izbăvim prin milă

Cuvinte duhovnicești

Chiar dacă am ajunge pe culmile virtuţii, ne izbăvim prin milă

Dacă cineva, păcătos fiind, se va ruga cu smerenie, ceea ce este o parte a virtuţii, poate dobândi mari lucruri. Şi dimpotrivă, dacă cineva, drept fiind, se apropie cu mândrie poate cădea din multe bunătăţi.

Milostiveşte-te spre mine şi ascultă rugăciunea mea. Ce spui? Mai sus pomeneai de dreptate, iar acum de milostivire şi milă. Ce potrivire să fie între acestea? Multă potrivire este, mai ales dacă legăm aceste cuvinte de cele dinainte. Şi dacă am face mii de isprăvi, suntem auziţi din milostivire şi din iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Şi chiar dacă am ajunge pe culmile virtuţii, ne izbăvim prin milă. De aici învăţăm că, pe lângă dreptate, avem nevoie de o inimă smerită. Dacă cineva, păcătos fiind, se va ruga cu smerenie, ceea ce este o parte a virtuţii, poate dobândi mari lucruri. Şi dimpotrivă, dacă cineva, drept fiind, se apropie cu mândrie poate cădea din multe bunătăţi. Ambele situaţii ni le prezintă vameşul şi fariseul.

(Sfântul Ioan Gură de AurOmilii la Psalmi, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 33)

Citește despre: