Cină cu pește la cuptor
Ultima masă a zilei trebuie să fie una ușoară, care să nu streseze sistemul digestiv și să nu faciliteze acumularea de kilograme. De aceea, peștele poate fi alegerea ideală, mai ales dacă este preparat la cuptor, în abur sau pe grill.
Pentru a prepara această masă, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- o căpățână de salată verde tăiată fâșii
- 2 roșii tăiate cubulețe
- 3-4 fire de ceapă verde tocate
- 2 linguri cu ulei de măsline presat la rece
- sare și piper
- o lămâie organică tăiată rondele subțiri
- un pește întreg de aproximativ 1-1,5 kg.
Asezonați peștele cu sare și piper și puneți în interiorul acestuia 2-3 felii de lămâie.
Așezați peștele pe o foaie de copt. Mai puneți câteva felii de lămâie sub pește și deasupra acestuia. Turnați o lingură cu ulei deasupra și împachetați peștele în foaia de copt.
Pachetul se înfășoară apoi în folie de aluminiu și se așază pe o tavă pe care o băgați în cuptorul preîncălzit la 200ºC, pentru aproximativ 25 de minute.
Scoateți apoi peștele din cuptor, îndepărtați cu grijă folia de aluminiu și desfaceți și foaia de copt.
Băgați înapoi peștele la cuptor, cu foaia de copt desfăcută, și mai lăsați-l pentru 5-10 minute.
Între timp preparați salata, amestecând într-un bol salata, roșiile, ceapa, o lingură cu ulei și una cu suc de lămâie. Asezonați cu sare și amestecați ușor.
Peștele se servește cald, alături de salata proaspătă.
Poftă bună!
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro