Cine au fost femeile mironosițe?
Femeile mironosițe sunt un exemplu pentru femeia creștină de astăzi. Femeia creștină de astăzi este candela aprinsă a familiei. Femeia creștină de astăzi Îl mărturisește pe Dumnezeu prin tot ceea ce face ea.
Femeile mironosițe au fost femeile care L-au urmat pe Hristos și care și-au transformat viața o dată ce s-au întâlnit cu Hristos. Viața lor a devenit o viață de jertfă din acel moment, pentru că s-au pus la dispoziția slujirii lui Dumnezeu și a apostolilor și astfel viața lor a fost împlinită.
Aceste femei mironisițe au avut câteva calități. Ele s-au dus la mormânt după ce Domnul nostru a fost răstignit și îngropat. Ele dis-de-dimineață, așa scrie Sfânta Scriptură, s-au dus la mormânt să-L caute pe Domnul nostru Iisus Hristos. Și iată că dragostea lor pentru Dumnezeu a fost așa de mare, ele doreau atât de mult să fie cu Dumnezeu, încât pentru ele nici nu conta faptul că Domnul este într-un mormânt. Ele voiau să ajungă la Domnul. Și își puneau doar problema puterii lor fizice, limitate: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?”. Și, iată că atunci când au ajuns la mormânt, au văzut că piatra care era mare, fusese răsturnată. Și astfel, aceste minunate femei mironosițe au fost primele martore ale Învierii Domnului.
Femeile mironosițe sunt un exemplu pentru femeia creștină de astăzi. Femeia creștină de astăzi este candela aprinsă a familiei. Femeia creștină de astăzi Îl mărturisește pe Dumnezeu prin tot ceea ce face ea. De altfel, cum spune Sfântul Apostol Pavel, că femeia își sfințește soțul prin credința ei.
Preaiubitele noastre doamne credincioase, vedem tot efortul pe care îl faceți. Vedem tot ce faceți și să ne iertați dacă uneori nu vă spunem. Ar trebui să v-o spunem mai des că apreciem munca voastră, apreciem jertfa voastră, apreciem dragostea voastră!
Astăzi este ziua voastră, ziua femeii creștine, ziua modelului femeii creștine și anume femeile mironosițe, cele care, iată, au vrut să fie cu Dumnezeu în orice situație, curajoase. Gândiți-vă câtă tărie au avut aceste minunate femei. Ele au stat pe Golgota împreună cu Domnul, cu Măicuța Sfântă și cu Sfântul Ioan Evanghelistul. Ele au văzut cum Domnul a fost răstignit. Ele au văzut cum Domnul a fost bătut. Și curajul lor, puterea credinței lor și dragostea lor au fost atât de mari încât nu l-au părăsit niciodată pe Domnul și Domnul nu le-a părăsit niciodată pe ele.
Așadar, dacă tu, preaiubită credincioasă, nu-L părăsești pe Domnul, te rogi Domnului, te așezi în stare de jertfă și arăți iubirea tuturor celor din casa ta, Domnul va fi cu tine!
Femeia jertfitoare este mâna lui Dumnezeu pe pământ! Voi dați viață, doamnelor. Voi aduceți viața și o țineți în voi, o transmiteți și o aduceți omenirii. Voi păstrați cu dragoste viața și o dăruiți lumii. Voi aveți nopți albe atunci când copilul este mic, voi aveți resurse uriașe de răbdare, voi sunteți acelea care prin jertfa voastră ne-ați ajutat pe noi să devenim ceea ce suntem noi astăzi. N-am fi fost ceea ce suntem astăzi, dacă n-am fi avut niște mame minunate, care n-au dormit nopțile. Este o inechitate să spunem că suntem egali. Bărbații și femeile nu sunt egali, ci sunt complementari. Fiecare dintre noi are ceva special, are un dar special pe care Dumnezeu L-a dat. Iar vouă, doamnelor, v-a dat multe daruri pentru care ar trebui, în această zi sfântă, să mulțumiți Domnului. Să mulțumiți Domnului pentru darul sfânt al vieții, să mulțumiți Domnului pentru darul sfânt al răbdării, pentru darul credinței și pentru toate darurile pe care Domnul le-a revărsat în inimile voastre, doamnelor.
Să vă dea Domnul putere să fiți candele vii ale familiilor și să fiți cele care păstrați credința, duceți mai departe, prin educația pe care o dați copiilor, valorile neamului nostru românesc și creștinesc.
Dumnezeu să vă ocrotească dragile noastre doamne. La mulți ani de ziua voastră, ziua femeilor creștine!
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro