Precum patima şi moartea Stăpânului a fost pricina mântuirii noastre şi vindecarea de la moarte, tot astfel cugetarea şi pomenirea patimii Lui este mângâiere şi leac la toate necazurile ce ni se întâmplă aici în lume. Că, precum acel pom oprit din care au mâncat strămoşii noştri, a fost pricina pierzaniei noastre, asemenea a voit dumnezeiasca Pronie, ca lemnul Crucii să se facă pricină mântuirii noastre. Sub umbra acestui pom şedea mireasa, încercând frumosul rod şi dulceaţa lui, precum se vede la „Cântarea Cântărilor" în capitolul al 2-lea. La fel poţi simţi şi tu în focul necazurilor, de vei şedea la umbra lemnului cinstitei Cruci cugetând cu evlavie durerile, batjocurile şi moartea de ocară, ce le-au luat pe El, Dătătorul de viaţă.

Această doctorie dădea Evreilor, apostolul Pavel: să socotească şi să cugete în fiecare zi moartea lui Hristos, ca să nu se îngreuneze în necazurile, ostenelile şi goanele ce aveau să pătimească. Cu cât mai mult vom stărui în această cugetare şi vom şedea sub umbra acestui pom, cu atât mai mult vom aduna rodul lui. Putea Domnul să ne mântuiască şi să lucreze mântuirea noastră cu puţin chin şi cu mai puţină defăimare, dar ca să arate dragostea Lui mai fierbinte către noi, şi să avem patima Lui, scăpare şi mângâiere în necazurile noastre, şi să le putem răbda, a voit şi a pătimit atât, după cum Apostolul Petru ne sfătuieşte în întâia sa Epistolie, zicând: „Hristos a pătimit pentru noi cu trupul, şi voi cu aceeaşi grijă să vă înarmaţi". Ca şi cum ar fi zis: înarmaţi-vă cu cugetarea patimilor lui Hristos, şi nu veţi simţi de fel rănile şi suferinţele ce vi se întâmplă în această nemernicie a voastră, căci aceste arme vă vor ajuta. Dacă vă cuprind boale și dureri trupeşti, înarmaţi-vă cu cugetarea cumplitelor dureri ale Stăpânului Hristos, şi cu acestea liniştiţi pe ale voastre. Dacă vă întristează sărăcia şi lipsa celor de nevoie, aduceţi-vă aminte de cea din urmă sărăcie a Lui, de săracul şi prea îngustul pat al Crucii, pe care s-a odihnit cu totul gol, neavând unde să-şi plece capul, şi cum la setea Lui nu i-au dat măcar un pahar cu apă, ci oţet și fiere amară. Şi aceasta de bună voie şi neasemănată sărăcie a Stăpânului, să vă facă răbdători în a voastră. Dacă vă întristaţi pentru că vă defăimă şi vă nesocoteşte lumea, vedeţi-l pe El cum este mai ales defăimat, răstignit în mijlocul a doi tâlhari, batjocorit de toţi, şi luat în râs, împăratul împăraţilor, şi atunci veţi cunoaşte că ocara ce ni se aduce, nu este mai nimic. Şi pe scurt zicând, nu este cu putinţă să vi se întâmple vreun necaz care să fie mai mare decât acela. De aceea, să aveţi această cugetare spre vindecarea tuturor necazurilor, şi nu vă mâhniţi nicidecum, ci vă bucuraţi cu Apostolul, ştiind că în Crucea şi Patima lui Hristos, se află mântuirea, viaţa şi vindecarea noastră. Deci, întrebuinţează tu, cel întristat, această doctorie în toate patimile tale, gândind câte a răbdat pentru dragostea ta Dumnezeul şi Stapânul tău, că atunci nu îndrăzneşti să deschizi gura, să te plângi în necazurile tale; ci mai ales te vei bucura că te-ai învrednicit să fii şi tu cât de puţin următor patimii Lui. Precum dimpotrivă te-ai fi ruşinat, de ţi-ar fi trimis norocire în viaţa aceasta, fără ca să pătimeşti ceva pentru dragostea Lui, căci atunci nicidecum nu te asemeni Lui în vieţuire.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 183-185)