Clătite cu sparanghel și bacon
Ușor și rapid de preparat, acest fel de mâncare este nu doar gustos, dar și aspectuos, fiind ideal pentru zilele în care așteptați musafiri.
Pentru a prepara această rețetă, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- foi de clătite
- un kilogram de sparanghel
- fâșii de bacon
- 2-3 linguri cu cașcaval ras mic
- 3-4 fire de pătrunjel verde tocat mărunt (opțional)
- jumătate de cană cu zahăr brun
- un cub de unt
- o lingură cu sos de soia
- sare și piper
- jumătate de lingură cu usturoi granulat
- sos de soia.
Luați câte 2 sau 3 bucăți de sparanghel pe care înfășurați felii de bacon. Fixați-le la capete cu scobitori și puneți-le într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
Folosind un spray cu ulei de măsline, pulverizați pe sparanghel.
Dați tava la cuptorul preîncălzit la 200ºC pentru aproximativ 20-25 de minute. Scoateți tava din cuptor și lăsați-o puțin să se răcească, atât cât să puteți pune mâna pe preparat.
Luați câte o grămăjoară de sparanghel, scoteți-i scobitorile și rulați-o într-o foaie de clătită, după care o așezați înapoi în tavă.
Separat, puneți pe foc o tigaie în care adăugați untul, zahărul, sosul de soia, usturoiul granulat, sarea și piperul, la foc mediu. Amestecați până ce dă în clocot și zahărul este complet dizolvat, moment în care turnați amestecul peste sparanghelul învelit în bacon.
Presărați deasupra cașcavalul ras și mai dați tava la cuptor pentru încă 5-10 minute.
Serviți ca atare, sau presărat cu pătrunjel verde.
*Dacă nu vreți adaos de zahăr sau nu vă place sosul de soia, puteți încerca varianta simplificată, respectiv: înveliți sparanghelul în bacon, după care în foi de clătite și dați la cuptorul preîncălzit la 200ºC pentru 20 de minute. Presărați cașcavalul deasupra și dați din nou tava la cuptor pentru încă 5-10 minute.
Poftă bună!
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro