Colind bătrânesc
Deși nu a avut mari noțiuni de teologie, țăranul român a înțeles că Nașterea Domnului nu este motiv de prăznuire doar pentru noi, cei de astăzi, ci pentru toată istoria începută cu strămoșul Adam.
Unde s-au născut colindele? Este o întrebare aflată pe buzele istoricilor, teologilor, antropologilor, lingviștilor și ale altor oameni de știință, o întrebare care are un singur răspuns – la gura sobei, în așteptare slăvitei sărbători a Nașterii Domnului. Colindele păstrează în textul lor cele mai vechi realizări poetice românești. Sub forma versului simplu au fost cântate cele mai importante dogme ale Bisericii. Puține popoare ale lumii au înțeles atât de bine marea minune a întrupării Domnului Iisus Hristos Dumnezeu, moment ce a adus împăcarea dintre Dumnezeu și om. Un colind din zona Bucovinei subliniază tocmai acest lucru – greșeala lui Adam s-a vindecat, a fost iertată prin nașterea dumnezeiescului Prunc:
Să te veselești om bun
Nașterea de bucurie
La mulți ani cu veselie.
Seara sfântă de Crăciun
Când S-a născut Domnul bun
Să alunge-a lumii jale
Pentru-a lui Adam greșale.
Că Adam când a greșit
Domnul de Rai l-a lipsit:
„Du-te, Adame, de la Mine,
Cum te-ai lipsit de-al tău bine”.
Dar Adam a prins a plânge
Și din gură a prins a zice:
„Raiule, grădină dulce,
Nu mă-ndur a mă mai duce.
De verdeața pomilor
De mireasma florilor
De cursul izvoarelor
De dulceața sfinților”.
Asta-i seara de Crăciun
Să te veselești om bun
Nașterea de bucurie
La mulți ani cu veselie.
Seara de Crăciun devine moment de bucurie pentru întreg universul. Deși nu a avut mari noțiuni de teologie, țăranul român a înțeles că Nașterea Domnului nu este motiv de prăznuire doar pentru noi, cei de astăzi, ci pentru toată istoria începută cu strămoșul Adam. Colindul scoate în evidență drama primului om căzut în păcat. Interesant este faptul că Adam nu îndrăznește să mai vorbească cu Dumnezeu, ci cu grădina Raiului, ce i-a fost casă. Cu lacrimi în ochi, se desparte „de verdeața pomilor, de mireasma florilor, de cursul izvoarelor, de dulceața sfinților”. Dar nu pentru mult timp, pentru că în noaptea de Crăciun S-a născut „bucuria lumii, care a șters lacrima de pe fața tuturor”.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro