În ceea ce privește ziua nunții, s-a răspândit în unele zone din țara noastră o concepție conform căreia este interzis ca miresele să se întâlnească între ele sau să-și vadă fața reciproc, atât pe drum, cât și  în curtea bisericii sau chiar în locașul de cult. Pe ce se bazează această tradiție? Are ea vreun fundament sau vreo semnificație?

Evident, din punct de vedere teologic nu există nicio referire la o asemenea practică. Nu întâlnim în nicio pravilă bisericiească și nici în canoane vreun fel de aluzie care să enunțe acest lucru. Această atitudine este o deviere de la normal, o superstiţie cu tentă păgână care nu face decât să alimenteze o concepție greșită – și anume că întâlnirea ar aduce nefericire, despărțire, neîmplinire sau chiar moarte.

Părintele Nicolae Necula, fost profesor de liturgică în cadrul Facultății de Teologie din București, explică de ce această concepție vine în contradicție cu spiritul de comuniune specific învățăturii și practicii creștine:

„Învăţătura de credinţă creştină, având în centru iubirea, nu acceptă niciodată tendinţa şi gândul de separare, ruptură şi, cu atât mal mult, de ură sau teamă de celălalt. Ne temem şi ne ferim numai de cel rău, nu de întâlnirea cu semenii. Întâlnirea cu semenii şi convorbirea cu ei, ca şi îmbrăţişarea, ca semn al iubirii, sunt semnele adevăratei vieţuiri creştine. De aceea, dorinţa de ocolire, de a nu întâlni pe cealaltă mireasă, nu se justifică în niciun fel. Cred că, dimpotrivă, miresele ar trebui să se îmbrătiseze în ziua nunţii lor, a cărei bucurie nu trebuie umbrită de teama sau mai ales sentimentul înstrăinării sau al urii. Biserica, locaşul de cult, nu poate decât să ne unească, nu să ne despartă”.

Așadar, această tradiție, ca și celelalte obiceiuri și superstiții legate de momentul căsătoriei sunt lipsite de temei și compromit precizia învăţăturilor și a doctrinei Bisericii Ortodoxe legate de această Sfântă Taină. Biserica este un loc de unire și unitate creştină, iar nu unul de ruptură şi dezbinare.

Iubirea, sentimentul cel mai nobil şi mai sacru, nu poate să despartă, iar bucuria momentelor trăite în timpul Cununiei trebuie împărtăşită cu toţi semenii. Săvârșindu-se în biserică, nunta este făcută în faţa lui Dumnezeu Însuşi şi cu binecuvântarea Lui, căpătând în acest fel caracterul unui act sfânt şi o garanţie mai mare de trăinicie şi durabilitate.

Vă mai recomandăm să citiți și:

• Nunta făcută în luna mai duce la divorț?
• Asceza şi căsătoria
• Ce înseamnă temeiul liturgic „Nu se fac nunţi”
• Semnificația inelelor de logodnă