Regele David, în Psalmul 18,1, exclamă: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria”. Prin aceasta, autorul biblic evidențiază dragostea și atotânțelepciunea lui Dumnezeu, Care a creat lumea acesta ca un paradis potențial și o biserică tainică, în care omul – creatura cea mai de preț, regele și preotul ei, trebuia să înalțe o neîncetată Liturghie cosmică, întru slava Creatorului ei și spre a sa desăvârșire. 

Credința creștină, chiar și când s-a exprimat în termeni negativi, considerând că lumea este, de fapt, o numire atotcuprinzătoare pentru păcatele și patimile ce se pot lucra în trup, a subliniat valoarea ei ascetică, de cadru al dobândirii mântuirii, arenă a războiului duhovnicesc, laborator al desăvârșirii.

În vremuri precum sunt cele în care trăim astăzi, în care se vorbește tot mai insistent despre o reală criză ecologică, provocată de lăcomia și lipsa de discernământ a omului, cel care a fost așezat în această lume spre a o guverna și conduce spre „cerul nou și pământul nou” (Apocalipsa 21,1), și în care timpul petrecut de ființa umană, începând cu copiii, în natură, este tot mai redus, pierzând teren în fața tehnologiei ce atrage și fascinează până la dependență sau adicție, este foarte interesant că ramuri dintre cele mai variate ale științei actuale demonstrează, prin cercetări, studii și experiemente, rolul benefic al cadrului natural asupra stării de sănătate fizice și psihice și a stării de bine a omului.

Ne-am propus, în cele ce urmează, să prezentăm câteva din argumentele cu care contribuie la acest dialog interdisciplinar neuroștiința, inventariind rezultate ale cercetării ultraperformante cu aparatura de rezonanță magnetică funcțională (RMNf) și tomograful cu emisie de pozitroni – care permit observarea fenomenelor ce se petrec în creierul uman, în cadrul unor experiențe ghidate, precum și efectele acestora asupra stării fizice și psihice generale a omului.

Natură și neuroștiințe: „fascinația blândă” a naturii asupra psihicului uman

Neurocerebrologii vorbesc despre o „fascinație blândă” sau „caldă” pe care o experiem în mijlocul naturii. Atunci când au fost analizați cu aparatură de rezonanță magnetică funcțională (RMNf), la cei care petrecuseră doar câteva zeci de minute în natură s-a observat o reducere a activității în zona subgenualis din cortexul prefrontal, zonă asociată cu sentimentele de tristețe, ruminare și retragere. Locul acestor stări anxioase și depresive a fost luat de o stare calmă și blândă de fascinație în fața nemărginirii naturii. Condițiile trăirii acesteia o constituie, pe de o parte, aspectul de schimbare, de variație și mister din cadrul peisajului; iar pe de altă parte, dorința noastră de a ne cufunda în el și a ne depăna gândurile sau amintirile personale, printr-o introspecție liniștită. 

Însă nu orice formă de peisaj oferă liniște, ci doar locurile special amenajate. Atunci când se plimbau printr-o pădure sălbatică, mulți subiecți simțeau teamă și anxietate. Când, însă, pădurea era amenajată cu alei, poteci, indicatoare, popasuri, adică era o „natură îmblânzită”, arătând că pe acolo au trecut oameni și deci există control și siguranță, sentimentul de confort și liniște se amplifica masiv. Specialiștii au conchis, astfel, că experiențele care au creat cele mai intense sentimente de refacere fizică și psihică și de conectare cu natura au fost cele petrecute pe malul mării sau în arii oficial desemnate, precum rezervațiile naturale. Iar timpul necesar pentru a experia această stare este de minimum 30 de minute.

Ca o amplificare a acestei stări de „fascinație blândă”, oamenii de știință au mai observat că natura induce și amplifică stările de bine fizic și psihic și prin varietatea și schimbarea ei. De la o secundă la alta, natura este într-o altă formă și poziție. Frunzele, florile, arborii, norii sunt într-o mișcare continuă, și aceasta ține mintea atentă, nelăsându-o să se plictisească. Însă aceste schimbări sunt moderate, calme, liniștite, nu furtuni și fenomene extreme, care ar speria.

Dintre locurile preferate pentru capacitatea de a-l remonta și motiva, omul grăbit și obosit al vremurilor noastre le preferă pe cele care îi retrezesc amintiri frumoase din perioada copilăriei sau din viața sa, precum și spațiile care, prin farmecul și fascinația lor, îi oferă posibilitatea să rememoreze pagini din trecut sau să își facă proiecții optimiste de viitor. 

În același timp, cercetătorii au observat că efectul benefic al naturii asupra psihicului uman are resorturi mult mai adânci decât plăcerea vizuală. Fiind prezent în natură, omul simte, exact ca în lirica lui Eminescu, sentimentul de cufundare în aceasta. Pe de o parte, își trăiește micimea sa, poate chiar starea proastă cu care intră în acest decor. Dar, pe măsură ce îl contemplă și se adâncește în această identificare cu natura din care face parte, are sentimentul de măreție și grandoare ca unul care, în ciuda micimii sale, face parte dintr-un întreg măreț, dintr-un plan înalt, grandios, operă a unui Creator iubitor și atotînțelept. 

„Natura ne amintește – arată o cercetare – și de trecerea timpului dar, în același timp, ne oferă speranța reînnoirii. Trecând pe lângă un ciot de copac putrezit sau pe lângă o tufă îngălbenită, suntem confruntați cu moartea și cu descompunerea vieții, dar imediat remarcăm și indiciile renașterii – mai ales la capătul unei ierni lungi, când din zăpadă se ițesc primele semne ale primăverii (...). Chiar dacă ni se pare că suntem blocați complet într-o anume situație și că o soluție de ieșire e imposibil de găsit, un lucru e cert: timpul va continua să se scurgă. Viitorul va continua să se apropie de noi, iar trecutul să se îndepărteze de noi. Natura este cea care ne amintește acest adevăr”. 

Cunoscând efectele spațiului natural asupra psihicului uman, Profesorul Mathew White propunea urbaniștilor viitorului ca, atunci când proiectează ansambluri de locuit, să aloce mai mult loc spațiilor verzi, și aceasta pentru că „natura e un izvor de liniște necesar încărcării bateriilor noastre, îmbunătățirii sănătății noastre psihice și, prin urmare, un motor al creativității și hrană pentru creier – acesta ar fi un sfat bun pentru generația online: toți dependenții de internet, ieșiți afară, în natură și, din când în când, mai priviți și câțiva copaci – nu e nevoie decât de câteva minute. Deci, afară, pe câmp, în pădure și pe câmpii, împreună cu alți oameni și departe de singurătatea din fața tabletei sau a smartphone-ului”! 

În contextul unui real Jurasik Park digital pe care ni-l oferă, astăzi,  tehnologia, o recomandare practică și echilibrată este aceea de a încerca, într-o primă etapă, fie că este vorba de noi înșine, dar mai ales atunci când este vorba de copii care se află într-o perioadă de creștere și de formare fizică și psihică, să împărțim timpul petrecut în spațiul real, în natură și alături de semenii noștri, și timpul alocat divertismentului digital, din fața ecranelor – pentru ca apoi să îl sporim cât mai mult pe cel dintâi, alocat relațiilor directe, nemijlocite, cu locuri, peisaje, imagini dar, mai ales, persoane, familie, prieteni, colegi.

Într-un final, constatarea va fi aceea că doar utilizarea timpului vieții ca un timp dăruit de Dumnezeu spre mântuire oferă liniște, spor și folos. Acesta este, cu adevărat, un timp de calitate, cu roade asupra vieții psihice și spirituale, un timp care nu a fost risipit în jocuri și activități lipsite de reală importanță și finalitate pozitivă, ci a fost „răscumpărat,” după expresia Sfântului Apostol Pavel, adică folosit spre dezvoltare intelectuală și morală, spre progres general și spre mântuire.