Despre modul și timpul când se citesc Molitfele Sfântului Vasile cel Mare s-a scris și s-a discutat adesea. Nu doar în Biserica Ortodoxă Română, ci și în celelalte Biserici Ortodoxe (rusă, greacă, sârbă ș.a.) există opinia generală ce aceste rugăciuni nu se pot rosti decât de preoți cu experiență duhovnicească deosebită, după o perioadă de post și rugăciune, însoțite de spovedanie personală și săvârșirea Sfintei Liturghii, firește aceasta însemnând împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. O pregătire asemănătoare este solicitată și familiei celui sau celei pentru care se citesc aceste rugăciuni. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a emis o hotărâre (nr. 630 din 17 februarie 2011) în ceea ce privește citirea acestor Molitfe în biserici, în prima zi a anului, considerând-o o practică neadecvată fiindcă „această rânduială trebuie însoțită de post și spovedanie, atât din partea clericilor, cât și a credincioșilor”, ceea ce este greu de crezut că se întâmplă într-o perioadă așezată între Crăciun și Bobotează, când orice formă de post (inclusiv miercurea și vinerea) se suspendă.

În articolul de față nu reluăm însă argumentele cu privire la oportunitatea citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare, ci analizăm în ce măsură aceste rugăciuni sunt pe drept numite – sau nu – „blesteme”. Deși în Sfânta Scriptură se face adesea mențiune de blesteme, precum cele al Domnului, în Eden, față de șarpe (Facere 3,14) și față de pământ (Facere 3,17) rostite în urma săvârșirii păcatului strămoșesc, sau binecuvântările și blestemele israeliților rostite pe munții Garizim și Ebal (Deuteronom 27,11-13) ori controversatul Psalm 108, e important de accentuat că această practică nu e conformă credinței creștine. Mântuitorul Hristos spune „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc” (Matei 5,44), așa cum repetă și Sfântul Apostol Pavel: „Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi” (Rom. 12,14). Și chiar dacă Domnul Iisus spune că, la Judecata de Apoi, Dreptul Judecător îi va alunga pe cei răi cu cuvintele: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25,41), aceasta e mai degrabă o constatare că cei răi s-au auto-blestemat, s-au sortit iadului. Amintind o veche istorisire biblică, Sfântul Apostol Iuda notează că „Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: Să te certe (epitimisai) pe tine Domnul!” (Iuda 1, 9).

Pe de altă parte, Domnul Hristos a săvârșit, pe lângă vindecări, și alungări de demoni (exorcisme), spunând odată că „acest neam de demoni nu iese (exelthein) decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17,21; Marcu 9,29) și dând această putere tămăduitoare ucenicilor Săi: „Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i (ekballete)…” (Matei 10,8), dar și tuturor celor ce vor crede în El, cărora „le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni (ekbalousin)…” (Marcu 16,17).

În Molitfelnicul românesc există două imperative care sunt asociate cu exorcismul, cu alungarea celui rău. Primul, care se regăsește în „Exorcismul întâi” de la Botez este: „Ceartă-te pe tine…”, iar a doua, care se regăsește în rugăciunea a doua („Exorcism”) din Molitfele Sfântului Vasile, este: „Te blestem pe tine…” Referindu-ne la cea din urmă, să menționăm că în versiunea grecească (veche) a rugăciunii, cuvântul folosit este Exorkizo se (de unde provine și cuvântul modern „exorcism”) și care, potrivit dicționarelor vechi grec-englez (Henry George Liddell), respectiv vechi grec-german (Gemoll) se traduce prin: „a pune pe cineva să jure”, „a provoca pe cineva să facă un legământ”

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă „a blestema”, respectiv „blestem”, vom trece în revistă câteva versete biblice în care se face referire la acestea, trecând în paranteză cuvântul grecesc corespunzător.

Katárē: blestem; katarasomai: a blestema

După cum am amintit deja înainte, pentru ispita lui la adresa oamenilor, șarpele este blestemat (epikataratos) de Dumnezeu (Facere 3, 14), Care se adresează lui Adam într-o formulă asemănătoare: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: Să nu mănânci, blestemat (epikataratos) va fi pământul pentru tine…” (Facere 3, 17; cf. Facere 5, 29). La fel și Cain este „blestemat (epikataratos) de pământul care şi-a deschis gura sa” ca să primească sângele lui Abel (Facere 4, 11), fratele său. La încheierea potopului, după ce Noe a adus jertfă, „a zis Domnul Dumnezeu în inima Sa: Am socotit să nu mai blestem (katarasasthai) pământul pentru faptele omului…” (Facere 8, 21). Lui Avraam, Dumnezeu îi spune: „Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema (katarōmenous) îi voi blestema (katarasomai)” (Facere 12, 3). Balac, de teama invaziei israeliților, îi cere profetului Valaam: „Vino deci şi-mi blesteamă (harasai) poporul acesta (…) Eu ştiu că pe cine binecuvântezi tu acela este binecuvântat, şi pe cine blestemi (katarasē) este blestemat (kekatērantai)”; însă Dumnezeu a zis către Valaam: „Să nu te duci cu ei şi să nu blestemi (katarasē) pe poporul acela, că este binecuvântat” (Num. 22, 6, 12). Dând poporului ales Legea, Dumnezeu spune: „Iată, Eu vă pun astăzi înainte binecuvântare şi blestem (katāran)…” (Deuteronom 11, 27), asociind binecuvântarea cu ascultarea poruncilor divine și blestemul cu neascultarea acestora. Făcând un salt mai mare în istoria poporului Israel, atunci când niște copii și-au bătut joc de profetul Elisei, numindu-l „pleșuv”, acesta „întorcându-se şi văzându-i, i-a blestemat (katērasanto) cu numele Domnului” și au fost sfâșiați de doi urși (IV Regi 2, 24). Iar mai târziu, după întoarcerea poporului din robia babilonică, iudeii „s-au unit cu fraţii şi cu căpeteniile lor şi au făgăduit cu blestem (katērasanto) şi jurământ (en orkō) şi au jurat să se poarte după legea lui Dumnezeu, dată prin Moise…” (Neemia 10, 29). Iov, pierzându-și copiii, averile și sănătatea, a fost admonestat de soția lui cu cuvintele: „Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamă (katerēseis)  pe Dumnezeu şi mori!” (Iov 2,9), însă el a refuzat. În Psalmul 108, 16-17 păcătosul și vicleanul este asociat cu cel care „a iubit blestemul (katāran) şi va veni asupra lui” și „s-a îmbrăcat cu blestemul  (katāran) ca şi cu o haină”. În sfârșit, proorocul Isaia (sau traducătorul său în grecește, 24, 6) utilizează alt cuvânt pentru blestem: „Pentru aceasta, blestemul (harà) mistuie pământul şi locuitorii îndură pedeapsa lor”, iar Maleahi (1, 14) spune: „Blestemat (epikataratos) să fie omul viclean”…

În Noul Testament, terminologia urmează aceeași linie. Domnul Hristos îndemnând la înmulțirea dragostei și binecuvântării, spune: „Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă (katarōmenous)…” (Matei 5, 44) și citează o poruncă din vechime: „Căci Dumnezeu a zis: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, iar cine va blestema (literal: cine va vorbi de rău, „kakolōgon”) pe tată sau pe mamă, cu moarte să se sfârşească” (Matei 15, 4). Cei „blestemați” la Judecata de Apoi, despre care s-a menționat mai devreme, sunt „katēramenoi” (Matei 25, 41), iar smochinul neroditor s-a uscat fiindcă Domnul l-a „blestemat” (katērasō). Mai există o formă de auto-blestem sau mai degrabă legământ sau jurământ, numit „anatema”, amintit în Faptele Apostolilor 23,12: „Iar când s-a făcut ziuă, iudeii, făcând sfat împotrivă-i, s-au legat cu blestem (anethematisan) zicând că nu vor mânca, nici nu vor bea până ce nu vor ucide pe Pavel”, cel care le spune galatenilor că „toți câţi sunt din faptele Legii sub blestem (ypo kataran) sunt…” dar și că „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul (ek tēs kataras) Legii, făcându-Se pentru noi blestem (katara)…” (Galateni 3, 10, 13). Încheiem excursul biblic cu mențiunea din Apocalipsa 22, 3, referitoare la Noul Ierusalim: „Nici un blestem (katathema) nu va mai fi…”

Din această trecere în revistă se poate stabili că, într-o proporție covârșitoare, în Sfânta Scriptură cuvintele „a blestema” și „blestem” au corespondentele grecești „katarasomai” respectiv „katárē”, provenind de la cuvântul „hará”, tradus tot prin „blestem”. Având în vedere această neconcordanță între terminologia legată de „blestem” în Biblie, respectiv în Molitfele Sfântului Vasile, unde cuvântul românesc „te blestem” nu își găsește justificare, vom realiza o analiză asemnănătoare pentru locurile biblice asociate cuvântului „exorkizo (se)”, tradus pare-se eronat în românește prin „te blestem”.

(Ex)orkizo: A jura, a provoca pe cineva să jure

Atunci când Avraam și-a trimis cel mai bătrân slujitor să îi găsească o soție fiului său Isaac, i s-a adresat cu cuvintele: „Şi jură-mi (exorkiō se) pe Domnul Dumnezeul cerului şi pe Dumnezeul pământului că fiului meu Isaac nu-i vei lua femeie din fetele Canaaneilor…” (Facere 24, 3), ceea ce slujitorul a împlinit. Cu același termen, căruia îi lipsește prefixul grecesc „ex”, se adresează Iosif curtenilor lui Faraon: „Tatăl meu m-a jurat (ōriske me) şi a zis: Iată, eu am să mor; tu însă să mă îngropi în mormântul meu, pe care mi l-am săpat eu în pământul Canaan” (Facere 50, 5), ceea ce și Iosif face, la rândul său, cerându-le cu insistență fiilor lui Israel: „La urmă a jurat (ōrkisen) Iosif pe fiii lui Israel, zicând: «Dumnezeu are să vă cerceteze, dar voi să scoateţi oasele mele de aici!»” (Facere 50, 25). Trecând în epoca regilor, după ce Sedechia i-a consultat pe prorocii de la curtea domnească dacă să înceapă război împotriva Ramot-Galaadului, aceștia l-au încurajat. La urmă el i-a cerut sfat și profetului Miheia, spunându-i: „Iar şi iar te jur (ōrkizo), ca să nu-mi grăieşti nimic, decât ce este adevărat, în numele Domnului” (III Regi 22, 16). În stilu-i binecunoscut, Ecclesiastul (9, 2) afirmă că toți oamenii mor: „cel drept ca şi cel păcătos, cel bun ca şi cel rău, cel curat ea şi cel necurat, cel ce aduce jertfă ca şi cel ce nu aduce, cel bun ca şi cel rău, cel ce jură (o omnyōn) ca şi cel ce cinsteşte jurământul (ton orkon)”. Aici se cuvine, poate, o mențiune referitoare la relativa sinonimie între termenii „(ex)orkizo” și „omnio”, ambii desemnând jurământul și fiind folosiți interșarjabil, de exemplu în episodul mai sus-amintit al trimiterii slugii lui Avraam, dar și pe alocuri în Noul Testament. Revenind însă la investigația curentă, autorul Cântării Cântărilor (2, 7) utilizează același imperativ desemnând un îndemn obligatoriu: „Vă jur (ōriska), fete din Ierusalim, pe cerboaice, pe gazelele din câmp, nu treziţi pe draga mea; până nu-i va fi ei voia!”. Trecând mai departe la proroci, Zaharia face uz atât de termenul analizat mai înainte (blestem) cât și de jurământ în versetul 5, 3 al profeției sale: „Şi el mi-a tâlcuit: Acesta este blestemul (ē hara) care se răspândeşte peste faţa a tot pământul, căci orice fur va fi nimicit de aici şi orice am care jură strâmb (epiorkos) va fi pierdut”.

Și Mântuitorul folosește termenii „(ex)orkizo” și „omnio” ca sinonimi: „Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: Să nu juri strâmb (ouk epiorkēseis), ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tous orkous tale. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi (mē omosai) nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu…” (Matei 3, 33-34). Ajungând El în ținutul gadarenilor și dorind să vindece pe demonizatul ce L-a întâmpinat, a strigat demonul dinăuntrul omului posedat și a zis: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur (orkizo se) pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti” (Marcu 5, 7). Așadar până și demonul se folosește de cuvântul asociat azi chiar cu alungarea sa, dându-i sens de jurământ în numele lui Dumnezeu. Dar poate cel mai de seamă verset în contextul de față, care clarifică și mai mult înțelesul original al termenului de exorcism, stă în legătură cu aducerea Domnului Iisus în fața sinedriștilor: „Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur (exorkizo se) pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” (Matei 26, 74). Același „exorkizo se” din Molitfele Sfântului Vasile cel Mare se traduce deci în acest loc din Sfânta Scriptură, nu prin „te blestem”, așa cum stă scris în molitfelnicele românești, ci prin „te jur” sau, ca să nuanțăm, „te provoc să te manifești, să îți dezvălui identitatea”, ori „te leg prin jurământ să-mi spui…”. În încheierea acestei treceri în revistă, este de menționat și un eveniment în legătură cu propovăduirea Sfinților Apostoli: „Şi au încercat unii dintre iudeii care cutreierau lumea, scoţând demoni (exorkistōn), să cheme peste cei ce aveau duhuri rele, numele Domnului Iisus, zicând: Vă jur (orkizō) pe Iisus, pe Care-l propovăduieşte Pavel!”, la care omul demonizat s-a năpustit asupra falșilor exorciști, duhul cel rău spunând că pe Iisus îl cunoaște, dar nu și pe pretinșii vindecători (Fapte 19, 13-17). Acest verset poate constitui o explicație pentru extensia de sens a cuvântului „exorcism” de la „provocare”, „conjurare” „jurământ” către sensul modern, acela al alungării duhurilor rele, cu importanta mențiune: în numele lui Iisus.

De unde vine, totuși, expresia „te blestem”?

Versiunile slavone ale Evhologionului grecesc înregistrează, la rândul lor, expresii diferite. Trebnikul mare sârbesc editat de Sfântului Iustin Popovici (Veliki trebnik, Celje, 1958, p. 120), precum și cel mic, al aceluiași (Mali trebnik, Prizen, 1994, p. 176), utilizează termenul „zaklinjiem” în rugăciunea a doua a Sfântului Vasile, care se traduce tot prin „te (con)jur”, în timp ce versiunile rusești (slavone bisericești) ale aceleiași cărți de cult, conțin cuvintele „zapreshchaet tebe” („îți interzic”) în cazul exorcismului de la Botez, respectiv în cazul rugăciunii Sfântului Vasile, „zaklinaju tja” (sau „zaklinaju tebja” în versiunea modernă rusească), care se traduce prin același „te conjur”, „îți solicit cu insistență”, „îți poruncesc”. Termenul rusesc are o conotație mai extinsă, cuprinzând și ceea ce se înțelege astăzi prin exorcism, adică porunca dată celui rău de a ieși, de a pleca. Este de remarcat însă că același „zaklinaju tja” semnifică, în bulgară, „te blestem”, știut fiind până azi faptul că slavona bisericească e considerată de mulți (și în special de bulgari) drept una și aceeași cu limba proto-bulgară. Acest lucru ar putea explica traducerea românească „te blestem”, înregistrată încă din Molitfelnicul Sfântului Antim Ivireanul (1713), așa cum remarcă Preasfințitul Episcop Nichifor în lucrarea sa Practica exorcizării în Biserica Ortodoxă. Aspecte liturgice, canonice și pastorale (Doxologia, Iași, 2020 p. 50-51), criticând la rându-i traducerea. Poate în încercarea de a evita o interpretare greșită a cuvântului, în Patriarhia Rusă s-a editat și o broșură intitulată Exorcism. Mustrări pentru laici. Rugăciuni de exorcizare pentru izbăvirea celor bolnavi de copleșirea și violența duhurilor necurate (Экзорцизм. Oтчитка для мирян. молитвы заклинательные об избавлении недугующий от обуревания и насилия духов нечистых. том, I, Moscova, 2021), cuprinzând Molitfele Sfântului Vasile și ale Sfântului Ioan Gură de Aur, traducerea făcând uz, în locul amintit, de termenul „povelevaju”, adică „poruncesc” sau „comand”. În aceeași direcție care denotă precauția, versiunea nouă a Trebnicului sârbesc (2008) nu mai conține decât prima rugăciune a Sfântului Vasile („Dumnezeul dumnezeilor…”), așadar poate o tentativă de evitare a citirii fără discernământ a Molitfelor Sfântului Vasile.

Concluzii. Folosirea formulei „te blestem” este nepotrivită.

Revenind la dojana Arhanghelului Mihail „să te certe Dumnezeu” (Iuda 1, 9) și având în vedere atât traducerea scripturistică de la Matei 26, 74 a grecescului „exorkizo se” prin „te jur (pe tine)”, cât și traducerea expresiei „exorkizo se” din rugăciunea Sfântului Vasile în sârbește și rusește, s-ar putea admite că formula românească „te blestem” este incorectă atât din punct de vedere al învățăturii creștine de credință, cât și filologic. Înlocuirea acestei formule cu expresia „te jur” sau „te conjur” poate fi neobișnuită, mai ales din prisma tradiției dezvoltate în ultima vreme, dar este de preferat. O altă propunere, „te leg”, poate fi argumentată atunci când este completată, măcar la nivelul înțelesului, dacă nu în expresia propriu-zisă ca „te leg prin jurământ”. Fără a avea pretenția de a constitui varianta corectă, aceste propuneri ar merita o analiză aprofundată în viitor.