Dacă un copil vrea să vorbească cu părinţii despre ce a zis la spovedanie, trebuie să-l oprim?

El poate spune ce a vorbit la spovedanie, dacă vrea acest lucru. Nu trebuie însă să ne arătăm din cale-afară de interesaţi de aceasta. Dacă ne-a povestit e bine, iar dacă nu, nu-i nimic grav...

Adesea copiii nu spun ce au zis la spovedanie, ci ce au auzit de la preot. Nu trebuie nici să-i oprim să spună acestea, dar nici nu trebuie să judecăm în vreun fel cuvintele preotului, căci aceasta îi va dăuna copilului.

Cu atât mai mult nu trebuie, pornind de la cuvintele copilului, să mergem şi să-i cerem socoteală preotului sau să încercăm să-l ajutăm pe preot să se comporte corect cu fiul său duhovnicesc, spunându-i: „Părinte, Cristian mi-a spus că i-aţi dat următorul sfat, dar eu ştiu că nu v-a zis tot despre ce a păcătuit, de aceea nu aţi înţeles foarte bine situaţia şi poate ar fi mai bine să-i spuneţi altceva data viitoare”. Trebuie să ne abţinem în a insista la preot să schimbe stilul de spovedanie.

(Preot Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti, Editura Sophia, București, 2009, p. 223-224)