Familia trebuie să fie ca o seră în care să se cultive virtuţile lui Dumnezeu: iubirea, pacea, îngăduinţa, buna şi sfânta colaborare. Duhul Sfânt să domnească în casă, să pună în bună rânduială şi să sfinţească legăturile membrilor acesteia şi orice activitate.

Copilul mic se aseamănă unui copăcel firav. Cu câtă grijă îl urmăreşte şi îl protejează cel ce se ocupă de o pepinieră! Vom da socoteală lui Dumnezeu fiindcă nu suntem alături de copiii noştri atât cât trebuie. Şi noi, ca Biserică, şi voi ca părinţi, avem această responsabilitate. Nu priveghem. Nu lucrăm la modelarea caracterului lor. Nu-L trăim pe Hristos, astfel încât să insuflăm şi copiilor noştri această viaţă în Hristos.

Când copilul ajunge la 10-12 ani este foarte târziu. Temelia personalităţii unui om se pune în primii 5 ani de viaţă. Să semănăm sămânţa cea bună în sufletele lor. Exemplul, are o mare putere, însufleţeşte. Nu numai să îndemne mama pe copii să meargă la biserică, ci să meargă întreaga familie împreună. Mamele care sunt liniştite, devotate în casa lor şi se roagă, fac copii buni, în timp ce mamele care spun multe cuvinte copiilor lor, chiar de ar fi şi folositoare, dacă nu sunt ele un exemplu, nu reuşesc în misiunea lor.

(Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm Cerul în inimle noastre!, Editura Doxologia, pp. 25-26)