Dacă părinții nu se apropie de copii, cum ar putea copiii să se apropie de părinți?

De-a bușilea, cum ați făcut prima dată. Eh, povești cu apropiatul... Ăștia-s termeni englezești. Bă, copilul nu trebuie să se apropie de părinți. Copilul se apropie de părinți când el însuși devine părinte. E singurul mod de a trăi apropierea de părinții tăi. Părinții noștri au avut timp de noi cât au avut timp. Acuma să nu le cereți lor ceea ce n-ați făcut dumneavoastră pentru copiii care vin. Fiți cuminți!

Și apropiați-vă, cu o mână întinsă, cu un ghiocel, cu un zâmbet, cu un pupat pe chelie, pentru că marea majoritate a părinților suntem cam bătrâni deja. Miroase tata a alcool. Și? Când te ștergea la fund când erai mic, crezi că nu mirosea? Dar o făcea! Mama miroase a ceapă și te rușinezi, dacă n-are Chanel 3, 5, da? Cum ajungem pe la școală, pe la universități, dacă nu ne miros părinții a Chanel, avem o problemă. Mamele noastre încă miros a laptele cu care ne-au adăpat. Gașca din jur miroase a ceea ce nu ne adapă niciodată. Fiți cuminți! Nici nu există teorii de apropiere între părinți și copii. Te pui lung pe scaun și zici: Hello. Iar cuvântul cheie vi l-am zis, l-au vândut puștii: „Iartă-mă!”.

(Fragment din conferința „Familia, casa sufletului copilului. Educația în iubire”. Evenimentul a fost organizat de către Asociația „Prorelis”, în data de 12 mai 2016, şi l-a avut ca invitat pe Părintele Constantin Necula)

Vă recomandăm să urmăriţi aici prima parte a conferinţei, iar partea a II-a (întrebări și răspunsuri), aici.