Fiecare om este o altă mântuire, fiecare suflet este un alt aspect al chipului lui Dumnezeu, care nu a mai fost niciodată în istorie şi în toată creaţia, şi niciodată nu va mai fi. Şi asta are de-a face cu măreţia fiecărui om. Şi deci fiecare este o cu totul altă cale decât oricare alt om, dintru nefiinţă întru fiinţă. Se aseamănă căile, uneori sunt aproape paralele, dar niciodată identice: precum razele unui cerc, cum descrie Avva Dorothei al Gazei.

În creaţia lui Dumnezeu nu există repetiţie, se pare că nici fulgii de zăpadă, câte miliarde ar fi, nu sunt doi la fel: cu cât mai mult fiecare om are felul lui! […] Aş face un pas mai înapoi, în începuturile facerilor lui Dumnezeu. Pentru Dumnezeu nu există repetiţie, dar în nici un fel şi nicăieri. Dumnezeu face o dată pentru vecinicie, şi cuvântul lui Dumnezeu nu se repetă. Dacă Hristos şi-a dat Trupul şi Sângele ca să împărtăşească pe om, omul se împărtăşeşte o singură dată în toată vecinicia şi e destul. Părintele Sofronie mergea mult mai departe; spunea că şi orice rugăciune, dacă o spunem o dată, şi nici măcar rugăciunea întreagă, doar cuvintele „Tatăl nostru”, în deplină conştiinţă duhovnicească, suntem mântuiţi pentru vecinicie….

Vecinicia ce este? Nu este un „timp” care se desfăşoară la un infinit matematic. „Vecinicia”, spunea tot Părintele Sofronie cu un zâmbet şiret, „este foarte scurtă, este numai o clipă”, doar o clipă care nu se sfârşeşte, nu are desfăşurare, este vecinicul prezent.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 155-156)