Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, Care M-a trimis. Dacă mărturisesc Eu despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Altul este Cel ce mărturisește despre Mine; și știu că adevărată este mărturia pe care o mărturisește despre Mine. Voi ați trimis la Ioan și el a mărturisit adevărul. Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci vă spun acestea ca să vă mântuiți. Acela (Ioan) era făclia care arde și luminează, și voi ați voit să vă veseliți o clipă în lumina lui. Dar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârșesc, lucrurile acestea, pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Și Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-ați auzit vreodată, nici fața Lui n-ați văzut-o; și cuvântul Lui nu sălășluiește în voi, pentru că voi nu credeți în Cel pe Care L-a trimis Acela. Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, și acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Și nu voiți să veniți la Mine, ca să aveți viață! Slavă de la oameni nu primesc; dar v-am cunoscut că nu aveți în voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veți primi. Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții, iar slava care vine de la singurul Dumnezeu nu o căutați? Să nu socotiți că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuiește este Moise, în care voi ați nădăjduit. Căci, dacă ați fi crezut lui Moise, ați fi crezut și Mie, căci despre Mine a scris acela. Iar dacă celor scrise de el nu credeți, cum veți crede în cuvintele Mele? După acestea, Iisus S-a dus dincolo de marea Galileei, în părțile Tiberiadei. Și a mers după El mulțime mare, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi. (Ioan 5, 30-47; 6, 1-2) (Vineri în săptămâna a doua după Paști)

Încheierea discursului lui Hristos despre puterea Sa, venită de la Dumnezeu, continuă în textul acestei Evanghelii cu mărturia despre Sine. Hristos nu era contestat de cei de la templu doar pentru că se numea pe Sine „Fiul lui Dumnezeu”, ci mai degrabă pentru că nu Îl confirma nimeni în această poziție. Din acest motiv, Domnul le aduce aminte de mărturia pe care o făcuse mai devreme Sfântul Ioan Botezătorul. Acesta, pe când boteza la Iordan și propovăduia pocăința, a fost vizitat de trimiși ai Templului care îi cereau să spună cine este, dacă nu cumva ar fi revenit Ilie în lume sau „Proorocul” sau chiar Mesia. Atunci Ioan a spus că nu este el cel trimis, iar când a fost întrebat de ce botează, a răspuns: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei” (Ioan 1, 26-27). Deci le spunea că Mesia deja e în mijlocul lor, doar că ei nu îl cunosc. Iisus se referă așadar la aceste cuvinte ale lui Ioan, care e supranumit „făclia care arde și luminează”, adică înaintemergătorul celui Care va să vină. În continuare mai spune că mărturia lui Ioan nu e de la sine, ci s-a dat tot prin descoperire dumnezeiască. Așadar, Cel Care îl mărturisește pe Hristos este Însuși Tatăl ceresc, prin intermediul profeților. 

În versetul al 39-lea Domnul Hristos mai afirmă că alte mărturii despre Sine sunt consemnate în Scripturi: „Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și acelea sunt care mărturisesc despre Mine”. Prin urmare, oricine ar căuta cu bunăvoință semne sau mărturii că Iisus este Mesia, le-ar putea afla în Vechiul Testament. Acest verset este foarte important nu doar în contextul dat, ci încă într-unul deosebit de întâlnit în ziua de azi. Există o zicală în popor, absolut fără acoperire: „Crede și nu cerceta”, care probabil a apărut nu din rea voință, ci pentru a-i face pe unii credincioși iscoditori să nu mai caute răspunsuri la toate întrebările din lume. Această zicală a ajuns să fie însă deseori malițios întrebuințată de cei care vor să afirme că Biserica ar impune un soi de ignoranță culturală. Cu alte cuvinte, când nu ar exista un răspuns la o întrebare incomodă, s-ar apela la acest fals dicton, care închide gura oricui. Însă, cuvântul lui Iisus din acest verset învață contrariul: dacă vrem să aflăm mai multe despre El, atunci să cercetăm Scripturile. La acea vreme El se adresa iudeilor, îndemnându-i să citească Psalmii, proorocii și alte texte vechi. n

Ultima parte a Evangheliei de vineri se referă din nou la judecata universală, dar dintr-o nouă perspectivă. Hristos nu mai e văzut ca judecător, ci ca martor al credinței, respectiv al necredinței oamenilor. În ultimii ani se afirmă chiar mai vocal decât altădată, de către mulți părinți bisericești, că Dumnezeu nu e Cel care condamnă, pedepsește și judecă, fiindcă El e Iubirea absolută. Același lucru reiese și din aceste ultime versete. Hristos nu Se face niciodată acuzator al necredinței oamenilor. El a refuzat să osândească până și pe cei ce L-au răstignit. Ba mai mult, S-a rugat pentru iertarea lor. Acuzatorul omului era, în Vechiul Testament, tocmai Legea, adică toate cele ce s-au scris despre venirea unui salvator de la păcat și moarte, scrieri care nu au fost urmate de așa-zișii credincioși. Pentru noi creștinii, Hristos nu e cel Care ne condamnă și nici măcar cel Care ne judecă efectiv. Nu dă verdicte ca la tribunal. De fapt ne condamnă propriile răutăți care se întipăresc în sufletele noastre și care se văd la întâlnirea cu Sursa iubirii ca niște pete întunecate. Dacă în Vechiul Testament oamenii erau judecați după Legea veche, rezumată în cele zece porunci, astăzi noi suntem judecați după cum și cât am iubit.