Prima dintre virtuţile ascetice este efortul credinţei: sufletele oamenilor trebuie să se străduiască neîncetat întru această virtute capitală; aceasta înseamnă că sufletele credincioase trebuie să se dăruiască lui Hristos fără rezerve şi fără compromisuri, după ce vor fi coborât până în adâncurile fiinţelor lor şi se vor fi ridicat spre înălţimile divino-umane. Este un lucru esenţial de a înrădăcina în oameni faptul că credinţa în Hristos este o virtute ce depăşeşte hotarele strâmte ale ideii de naţionalism, fiind ecumenică şi sobornicească, treimică; şi că pentru cel ce crede în Hristos este necesară aşteptarea lui Hristos şi doar a lui Hristos, în fiecare moment al vieţii sale.

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 14)