Dacă Hristos n-ar fi înviat, toată structura creştinismului, în special dimensiunea lui metafizică, eshatologică, care este şi chintesenţa lui, ar fi fost pierdută. Aceasta o mărturiseşte categoric şi Apostolul Pavel: Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa noastră (I Corinteni 5, 17). Din fericire, însă, credinţa noastră s-a întemeiat pe „scularea”, adică pe Învierea lui Hristos. Şi nu numai că nu este zadarnică, ci este şi o importantă scară către Cer, către cele înalte, dumnezeieşti, supranaturale, ce constituie ipostasul cel mai adânc al omului şi împlineşte fiinţa noastră. Credinţa în Învierea lui Hristos ne preschimbă şi ne îndumnezeieşte viaţa, o face adevărată şi veşnică.

Aşadar, în dimineaţa zilei de Duminică, au alergat dis-de-dimineaţă la Mormântul lui Hristos Maria Magdalena împreună cu celelate femei care-L urmaseră de aproape la Mormânt, ca să ungă cu miresme Trupul Lui. Pe cale, vorbeau între ele neliniştite cine le va ridica piatra de la gura mormântului (Marcu 16, 3), care era mare foarte. De-abia au ajuns însă acolo şi au găsit mormântul gol şi cele de îngropare singure (Ioan 20, 1-5). Mormântul era gol, cu aşternuturile de îngropare! Uimitor, neaşteptat, negrăit! Iisus înviase şi îngerii prăvăliseră piatra. Şi, în locul ostaşilor înspăimântaţi, care după cutremur au dat bir cu fugiţii, Îngerii au păzit Mormântul gol, ca să dea de veste. Imediat, au alegat să-i vestească pe Petru şi pe Ioan. A alergat mai întâi Ioan, care era mai tânăr, după aceea Petru şi au văzut într-adevăr şi aceştia mormântul gol (Ioan 20, 5-7). Femeile mironosiţe i-au văzut acolo şi pe îngerii purtători de lumină păzind Mormântul gol. Aceştia le-au înştiinţat că Hristos a înviat din morţi şi ele s-au grăbit să vestească. În câteva ceasuri, până la primele ore ale Duminicii, s-a dat alarma şi au alergat ucenici şi uceniţe, ca să vadă evenimentul cu proprii ochi. Într-adevăr, cine ar putea să descrie sentimentele primilor martori ai Învierii?

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, pp. 131-132)