Bătrânul Iosif sublinia că virtuţile se dobândesc prin strădania omului şi cu ajutorul harului lui Dumnezeu. El folosea acest exemplu: „Ţăranul ară pământul, îl grapă, seamănă şi aşteaptă mila lui Dumnezeu. Şi, dacă Dumnezeu nu trimite ploaie şi vânturi bune la momentul potrivit, pierde rodul muncii sale. Acelaşi lucru şi cu noi: dacă Dumnezeu nu trimite apele curăţitoare ale harului Său, noi vom rămânea fără roade şi lucrările noastre vor deveni hrană pentru draci. Căci patimile le vor sufoca şi nu vom culege nimic. Să nu uităm că virtuţile cultivate rău devin patimi”.

Filotei, Bătrânul din Paros, zicea: „Adevărata fericire nu constă din demnităţi, nici din odihna trupului. Adevărata fericire este virtutea. Cel ce luptă pentru a dobândi virtuţile şi pun în practică poruncile lui Dumnezeu sunt cu adevărat fericiţi”.

Ce este credinţa? Bătrânul Ioil zicea că ea „este o experienţă sigură a faptului că Dumnezeu nu este doar o fiinţă, ci El este Fiinţa. Dumnezeu este Existenţa mai sigură ca unitatea în matematică! Noi nu trebuie să visăm sau să vorbim în aer, noi trebuie să gândim şi să uzăm de raţiunea noastră! Să zburăm, dar în acelaşi timp, să avem şi picioarele pe pământ! Căci dacă noi zburăm fără a ne păzi picioarele pe pământ, vântul ne va purta pe noi şi raţiunile noastre!”

(Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 135-136)