„Copilul nostru deja citește. Dar al vostru?”

Părinții încep învățătura cu ei devreme, așteaptă de la ei performanțe, îi compară cu alți copii de aceiași vârstă − și încă e bine dacă mama încearcă să-l învețe pe copil acasă, într-o ambianță liniștită, cititul și socotitul. Dacă nu merge, se satură repede să se „lupte” cu el și se lasă păgubașă. Acum însă copiii mici de tot sunt duși la lecții de grup, și asta este deja cu totul altceva: o ambianță străină, o doamnă străină care predă, efectul de grup – toate acestea fac să crească însemnătatea lecțiilor. 

Preșcolarii nu sunt lăsați să se bucure de copilărie, nu sunt lăsați să se joace pe săturate. Părinții încep învățătura cu ei devreme, așteaptă de la ei performanțe, îi compară cu alți copii de aceiași vârstă − și încă e bine dacă mama încearcă să-l învețe pe copil acasă, într-o ambianță liniștită, cititul și socotitul. Dacă nu merge, se satură repede să se lupte cu el și se lasă păgubașă. Acum însă copii mici de tot sunt duși la lecții de grup, și asta este deja cu totul altceva: o ambianță străină, o tanti străină care predă, efectul de grup – toate acestea fac să crească însemnătatea lecțiilor.

În mod corespunzător, și pentru insuccese copilul suferă mai acut decât acasă, singur cu mama – iar dacă și mama începe să se îngrijoreze văzând că odrasla ei se descurcă mai prost cu aceste lecții decât copiii de aceeași vârstă (și de obicei mamele bineînțeles că se îngrijorează), pentru micuț e o dublă traumă: la suferințele provocate de propriile insuccese se adaugă frica de mânia, de respingerea, de neiubirea părintească.

(Tatiana L.Șișova, Când copilul nu ascultă, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2015, p.149)

De la același autor

Ultimele din categorie