În creşterea copilului, prima grijă trebuie să fie educarea lui în credinţă
„Nimic nu există fără voia Lui. Mama ta este bună şi te iubeşte, însă Dumnezeu este nesfârşit mai bun şi te iubeşte mai mult decât ea.”
În creşterea copilului, primul lucru trebuie să fie educarea lui în credinţă, predarea adevărurilor fundamentale ale acesteia într-o formă pe care copilul poate s-o înţeleagă. La această vârstă (preşcolară) trebuie dezvoltată în el credinţa curată, simplă în puterea, sfinţenia şi bunătatea lui Dumnezeu, Care a zidit toate, Care iubeşte tot ce este bun, Care osândeşte păcatul, însă îi miluieşte şi mântuieşte pe păcătoşii care se pocăiesc şi doresc să se îndrepte.
Aduceţi-l pe copil treptat la ideea de Dumnezeire, spuneţi-i într-un limbaj accesibil: „Vezi în jurul tău tot felul de lucruri şi ştii că fiecare dintre ele a fost făcut de cineva: casa a fost construită de arhitect, tabloul a fost pictat de pictor, florile au fost sădite şi cultivate de grădinar. Aşadar trebuie să ştii Cine a făcut soarele luminos, cerul, stelele: toate acestea le-a făcut Dumnezeu, Părintele nostru, al tuturor oamenilor. El este peste tot, chiar dacă nu-L vedem; El ştie tot ce facem, aude tot ce spunem şi chiar tot ce gândim. Fără El, nici iarba, nici spicul de grâu, nici florile nu ar putea să crească, animalele n-ar trăi: nimic nu există fără voia Lui. Mama ta este bună şi te iubeşte, însă Dumnezeu este nesfârşit mai bun şi te iubeşte mai mult decât ea. Tatăl tău munceşte ca să te crească, însă Dumnezeu face pentru toţi oamenii nesfârşit mai mult decât pot face toţi oamenii împreună.” (Sfântul Filaret al Moscovei)
(Cum să educăm ortodox copilul. 300 de sfaturi înțelepte pentru părinți de la sfinți și mari duhovnici, Editura Sophia, București, 2011, p. 98)
Cele mai bune jucării sunt cele naturale
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro