Creștinismul poate fi înțeles doar de inima rugătoare
Nici lectura unui mare număr de cărți, nici familiaritatea cu istoria creștinismului, nici studiul diferitelor sisteme teologice nu ne pot duce la ținta noastră, dacă nu ne vom alipi în mod continuu și până la capăt de poruncile lui Hristos.
Se poate spune cu un anume temei că adevăratul creștinism nu a fost propovăduit aproape nicăieri. Creștinismul întrece atât de mult înțelegerea obișnuită, că inima rugătoare nu îndrăznește să predice cuvântul Evangheliei. Oamenii caută Adevărul. Ei Îl iubesc pe Hristos. Dar, mai cu seamă astăzi, ei încearcă să-L reducă la propriile lor dimensiuni, coborând Evanghelia la nivelul unei învățături moraliste. Însă Hristos a declarat: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13, 31; Luca 21, 33).
Atingerea Adevărului cere mult mai mult efort decât e nevoie pentru a dobândi o cultură practică și științifică. Nici lectura unui mare număr de cărți, nici familiaritatea cu istoria creștinismului, nici studiul diferitelor sisteme teologice nu ne pot duce la ținta noastră, dacă nu ne vom alipi în mod continuu și până la capăt de poruncile lui Hristos.
(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experiența vieții veșnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 111-112)
Vedenia Sfântului Nifon cu îngerii care slujeau la masă
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro