Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată, după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță și vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. Învățați de la smochin pilda: Când mlădița lui se face fragedă și odrăslește frunze, cunoașteți că vara este aproape. Asemenea și voi, când veți vedea toate acestea, să știți că este aproape, la uși. Privegheați, deci, că nu știți ceasul în care vine Domnul vostru. Aceea cunoașteți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că, în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni. Cine, oare, este sluga credincioasă și înțeleaptă, pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale ca să le dea hrană la timp? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul său, o va afla făcând așa. Adevărat zic vouă că peste toate avuțiile sale o va pune. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: «Stăpânul meu întârzie» și va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce și să bea cu bețivii, va veni stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l cunoaște și o va îndepărta din dregătorie și partea ei o va pune cu fățarnicii. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. (Matei 24, 27-33; 42-51) (Vineri în săptămâna a 11-a după Rusalii)

Citirea scripturistică a acestei zile încheie un discurs important al Mântuitorului despre semnele care vor anunța sfârșitul lumii. Ultimul dintre ele este arătarea pe cer a semnului Fiului Omului, adică a Crucii. Când se va întâmpla aceasta, se va porni o plângere mare din partea celor care nu au crezut ori s-au lepădat de credință pentru că atunci își vor da seama de ceea ce au ratat și vor ști că nu mai este timp ca să se pocăiască, să se îndrepte. Fiul Omului va veni atunci pe norii cerului, „precum fulgerul vine de la răsărit până la apus”, adică foarte repede. Îngerii vor aduce pe toți la judecată. 

Cu toate că Domnul arată care vor fi semnele dinainte de venirea Sa cea din urmă, imediat după aceea îi atenționează pe ucenicii, iar prin ei și pe noi, că trebuie să priveghem, căci nu vom ști ceasul în care se va întâmpla aceasta. Este curios că spune așa ceva, din moment ce mai devreme a vestit mai multe semne, printre care începuturi de războaie, cataclisme naturale mari, întunecarea soarelui și a lunii. E posibil că se va ajunge ca ele să nu mai constituie semne pentru că oamenii vor fi fără credință. Eventual, aceste semne se vor relativiza în fața lumii, încât nimeni nu își va mai aminti de ele. Iisus însă insistă asupra privegherii neîncetate, adică a așteptării perpetue a venirii Sale, care înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât aflarea credincioșilor în starea ca și cum Domnul ar fi mereu cu ei. De aceea, recurge la pilda slugii celei credincioase.

Sluga fidelă stăpânului, chiar și când acesta e plecat în călătorie, este cea care are grijă în casă de celelalte slugi, administrează totul, le dă hrană la timp celorlalți și în general supraveghează ca toate să se desfășoare în rânduială. Domnul se referă aici îndeosebi la slujitorii Bisericii, cei care sunt primii între cei ce s-au pus în serviciul lui Hristos și care trebuie să dea hrană și slujitorilor mai mici, adică celorlalți membri ai Bisericii care trebuie hrăniți constant cu cuvintele Scripturii și cu învățăturile credinței. Sluga credincioasă va avea grijă să nu lase flămând pe nimeni și mai ales nu va începe să își piardă timpul și resursele în petrecerea cu păcătoșii și în baterea celor mai mici, numai fiindcă stăpânul nu este acasă. Așadar, slujitorii sunt îndatorați să nu înlocuiască funcția lor de servire și ajutor cu cea de despoți peste ceilalți și stăpânitori. În ceasul cel mai puțin așteptat, Stăpânul adevărat se va întoarce și îl va îndepărta din funcția sa pe cel care nu s-a ținut temeinic de slujirea ce i s-a încredințat.

O vorbă înțeleaptă pe care am auzit-o de la bunica, în copilărie, este aceea că sfârșitul lumii nu e cândva, în viitor, etern amânat. Sfârșitul lumii pentru fiecare om are un caracter eminamente personal și coincide cu momentul morții. După aceea, chiar dacă lumea își va continua cursul, nu mai are de-a face cu cel ce și-a încheiat socotelile cu ea. Cel care a murit nu mai poate schimba nimic din viața sa. Pentru el e ca și cum Domnul a și venit deja, pe norii cerului, la judecată. A trimis pe îngerul Său, chiar dacă acesta poate fi îngerul morții și a luat sufletul omului la Sine, l-a chemat la judecată. Dacă cel împricinat a privegheat continuu, a trăit ca și cum ar fi fost mereu lângă Mântuitorul, atunci nu are de ce să se teamă pentru că a fost și rămâne sluga cea credincioasă. În schimb, cel care a făcut altfel, care se simte vizat că a pierdut timpul aiurea, petrecând, bătând și ocărând pe alții, risipind din timpul prețios, acela va fi judecat aspru și va fi asemănat fățarnicilor care se arată evlavioși, dar nu sunt așa. „Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților”, încheie Iisus. De această expresie S-a mai folosit în pildele despre Împărăția cerurilor atunci când vorbește despre cei care vor fi aruncați în gheena focului (Matei 13, 42 și 50). 

Este de reținut din pericopa evanghelică a celei de a 11-a vineri după Rusalii că, deși Domnul iartă și îndreaptă constant, cândva vine și darea de seamă care nu e o glumă și nu lasă loc de justificare. Privegherea la care ne îndeamnă Hristos înseamnă o viață constantă în curățenie și respectarea celorlalte slugi ale Domnului, chiar de ar fi ele mai mici decât noi.