Este o criză profundă a omului modern, care nu mai ştie de unde vine şi spre ce merge. Dacă ai merge prin pădure, fără să ai o cărare, fără să vezi stele călăuzitoare, fără să vezi o luminiţă dacă e noapte, nu ai fi disperat? Nu te-ar apuca frica de orice zgomot, de tot ce nu cunoşti şi nu ştii? Iţi trebuie o credinţă mare şi un soi de nebunie ca să sfidezi toate neajunsurile şi stricăciunea lumii de azi şi să le depăşeşti.

Cum există o criză biologică la om, la individ, aşa există o cecitate în cadrul neamului nostru... Omul pare să fie inclus într-un plan diabolic; e vorba de adoraţia aceasta pentru plăcerile duse la extrem. Se cultivă peste tot, e o boală generală, e prezentă pe toate continentele…

(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011, p. 24)