Aud mereu în ultimii ani de o criză a modelelor în educație și m-am uimit cât de cinici pot fi comentatorii secvenței de timp în care trăim la adresa Școlii Românești. Unii, acri în mai toate, se interoghează demonic aproape dacă nu ar trebui desființată școala... îngăduiți în Duminica Crucii, marcând jumătate din Calea spre Înviere propusă de postul Paștelui, să vedem cât de neatenți suntem, de fapt, la școală. În primul rând i-am furat catedrei demnitatea de aripă desprinsă din Catedrală. Am inoculat-o cu abțibilduri culturale și am zvârlit-o în regresii de memorie intelectuală într-atât încât astăzi, tot ce ne este prezentat drept noutate pedagogică laborios enunțată de cercetătorii americani ori de aiurea nu este alta decât o reîncălzire a vechilor concepte ale pedagogiei. Vorbim cu emfază de mentorat după ce am distrus ucenicia educațională, zdrobind practica sub maldăre de hârtii și desființând brutal pedagogicul învățătoresc primar. Vorbim despre programe de after school uitând că ceva secole în urmă, copiii care făceau școală erau găzduiți în internate salubre pentru a putea să nu piardă timp de învățare. Vorbim de învățământ transversal unei Țări a cărei pedagogie s-a bazat mereu pe modelele culturii pedagogice germane – adică a unei culturi a punților interculturale – care a creat cultura lui Mittel Europa. Dar mai grav este că am scos Crucea din calculul educației și am așezat în ea semnele false ale unei libertăți fără sens. Inclusiv libertatea de a distruge școala cu inepții ideologizante. 

Am desprins din inima copiilor prezența lui Dumnezeu cu obstinație vrednică de cauze mult mai importante. Nu poți așeza copiii în război cu veșnicia fără să-i transformi în roboți alterați sufletește ori în leproși izolați. Cine a gândit că toate diatribele îndreptate împotriva prezenței credinței în școală se vor atenua fără urmări s-a înșelat amarnic. Nicio programă de Religie și nicio harismă în predarea acesteia nu poate birui într-un mediu toxic, ucigaș de sensuri creștine, caricaturizator al smereniei, cumințeniei ori virtuților reale. Astfel, s-au creat spații ale cacofoniei morale și voci împielițate în mari lideri de alcov intelectual au înveninat nevinovăția spațiului școlar. Avem în piața liberă a ideilor oameni care gândesc asupra vieții copiilor ca asupra unei piețe de verdețuri deși, exagerez un pic, acelea sunt mai puțin perisabile decât sufletul copiilor. Nu în timpul fizic imediat, ci în durata prelungită a planării răutății peste liniștea curăției sufletești. 

Duminica Crucii ne aduce aminte de câteva puncte de reper în reconstruirea unui climat limpezit în școală, dar nu o școală singuratică, lipsită de comunitate. E momentul să recunoaștem că școala a luat chipul Țării în care vociferăm la toate și nu ne lăsăm până nu călcăm valoarea în picioare cu voluptatea unui cotropitor sagace. Crucea ne învață libertatea asumării. O școală reală nu poate exista dacă oamenii din ea nu asumă școala. Nu cred că e firesc să nu vedem că nu tot omul e făcut pentru carte, așa cum cărțile nu sunt făcute pentru toți oamenii. Suntem persoane cu talanți și bucurii diferite, cu rumegări interne și de familie. Crucea ne îmbrățișează pe toți, dar pentru fiecare definește o cale sau alta pentru dobândirea virturților. Una este biruința crucii pentru Apostoli și alta pentru Iuda și oamenii templului. Ea este Unică, dar judecata ei se abate cu punctualitate sfântă asupra fiecăruia în parte. Nu există toptan în harul învățăturii.

Poate de aici ar trebui să învățăm că pentru fiecare e loc, dar nu suntem toți așezați în același loc. Tăvălugul nivelării valorilor morale din perioada comunistă acum se reflectă în agonia etică a părinților copiilor de azi. Trebuie să spunem oamenilor ce-și aduc copii la școală, cu respect și cu maximă solemnitate, că a ști să desenezi o cruce nu înseamnă să și ai puterea de a o purta. Realitatea ei te obligă la pregătire continuă și efort considerabil, la un soi de topire personală până la identificarea cu ea. Purtarea crucii nu este una dintre alternative, ci unica alternativă în care libertatea noastră de oameni se pune în valoare. Când descopăr copii și tineri care se visează profesori la școală nu privesc spre părinții lor în mod deosebit și nici spre vreun lider din media ori fabrica de vise a spectacolelor. Ci spre profesori. Cei care încheagă crucea cu sudoarea eforturilor lor de a nu sminti copiii. 

Crucea este pentru creștini ceea ce este școala pentru copii. O Învățătoare vie. De la Cruce înveți smerenia și înălțimea sufletească, durerea și bucuria deopotrivă părtașe patimii și Învierii Domnului. Învățătorul Hristos așezat la catedra crucii ne învață că numai cel care se leapădă de sine poate să-I urmeze, uneori, deseori, ajungând învățător asemeni Lui, dar nu fără a trece prin jertfă. Ori, plata jertfei lor este zâmbetul copiilor împliniți care le trec prin mână ca niște teribile vase de Cucuteni ori Gumelnița, înfruntând urâțenia veacului și zdrobitoarea superficialitate a păgânizării moralei. Crucea nu poate fi idolatrizată. E medicament care creează anticorpii cei mai prețioși împotriva manipulării ideologice: virtuțile! Crucea ne spune prin prezența ei care este măsura vieților noastre. Asumarea ei e mai mult decât suma virtuților dobândite. Este punerea lor la fundamentul altor conștiințe care pot vindeca de prostie și răutate lumea. 

Crucea este Învățătoare virtuților și școală suferințelor care vindecă de ușurătate lumea. E izvorul Libertății fundamentale ce are ca fundament dreptul la Înviere. Cine scoate Crucea din societate se face vinovat de scoaterea Învierii din orizontul unei Țări. Înlocuind-o cu orizontul jos și precar al unei iubiri mediocre și al unei vocații răgușite de prea multul urii strigate pe stradă ori în piețele infecunde în virtuți. A ține Crucea la îndemâna copiilor și drept fundament școlii înseamnă a îngădui lui Dumnezeu să ne iubească copiii. Dacă nu pentru noi, măcar pentru ei reașezați Crucea fundament învățării virtuților. Nu vă mai mirați de decăderea generațiilor ce străbat momentul acesta al istoriei. Uniți în jurul Crucii, atenți la valorile ce le avem de dăruit copiilor pe noi nouă Dumnezeu ne redă. În libertate și har. Prin Cruce ne recăpătăm puterea credinței, străvezimea nădejdii și uluitoarea forță de restaurare prin jertfă a iubirii. Suntem datori copiilor să le așezăm la îndemână Crucea lui Hristos și să-i îndemnăm să se bucure de razele Învierii care răzbat din ea. Schimbând lumea în Împărăția Cerurilor.