Dacă omul aruncă toate păcatele din sufletul său prin spovedanie, dacă se pocăiește de fărădelegile sale și pornește pe o cale nouă și dreaptă, care duce la Hristos, el se smulge de sub stăpânirea vrăjmașului.

Iar atunci când acesta, cerându-și drepturile asupra jertfei aduse lui odinioară, pătrunde în sufletul omului și vede că nu mai are nimic al lui într-însul, nici o agoniseală, îl părăsește rușinat.

Cu astfel de suflete, ca de copil, curățite de patimi și păcate se unește Domnul Iisus Hristos, mai ales în taina cea cu neputință de cuprins cu mintea a Sfintei Împărtășanii. Prin ea, Dumnezeiescul Sânge se revarsă în sufletele noastre bolnave și slăbite, și noi devenim iarăși buni și destoinici vieții duhovnicești.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, București, 2010, p. 38)