De ce te mândrești, dar, omule? Coboară din înălțimile trufiei tale și vezi-ți sărăcia. Ești pământ și cenușă, umbră și fum, iarbă și floare a câmpului. Ce motiv este acesta de mândrie? Ai putere peste mulți oameni? Și la ce-ți folosește să ai putere peste mulți oameni, dacă patimile au putere asupra ta? Sau poate ești din aceia care acasă la ei sunt călcați în picioare de slujitorii săi, iar când iese în piață, se arată mândri, pentru că sunt stăpâni asupra mai multor oameni. Bine ar fi să fii stăpân peste patimile tale, sau măcar asemenea celor pe care-i întâlnești în piață. Dacă este vrednic de osândă cel care se laudă cu virtuțile sale, nu este, oare, ridicol cel care se laudă cu lucruri de nimic?

Omule nefericit! Sufletul tău este măcinat de cea mai înfricoșătoare dintre boli, care este boala păcatului, iar tu te mândrești cu banii tăi mulți, cu casele tale și cu pământurile. Cum de nu știi că acestea nu sunt ale tale? Iar dacă nu dai crezare cuvintelor mele, vezi ce s-a întâmplat cu cei de dinaintea ta. Și dacă ești atât de îmbătat de bogății și de slavă și nu tragi învățăminte din ce au pățit alții, mai așteaptă puțin și vei cunoaște pe pielea ta zădărnicia bunătăților și plăcerilor pământești. Când vei pleca din lumea aceasta trecătoare, vei fi despuiat de putere și vei fi nevoit să lași totul poate chiar unor oameni despre care nici nu voiai să auzi în această viață.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 204-205)