Dar fiind foamete mare și fiind zdrobit de lipsa pâinii, cum spune David, trudea poporul lui Dumnezeu, topit fiind de foame. Iar omul lui Dumnezeu, Nicolae, nu îi era lui cu putință să hrănească cu pâine mulțimile, a vândut boii și toate dobitoacele curate. Jertfindu-le pe acestea și fierbându-le, a hrănit poporul, nu numai pe cei ce veneau la el, ci făcea aceasta cutreierând tot ținutul Lichiei. Și făcea aceasta nu o dată sau de două ori, ci pe tot timpul foametei, hrănind mulțime multă de popor. Căci așa a știut dumnezeiescul Nicolae să-și adune în cer comoara bogăției părintești și a lui, pe aceia împăcându-i cu Dumnezeu, iar pe sine dezlegându-se de legăturile grijilor celor pământești. Astfel, risipind comoara cea stricăcioasă ca să devină sărac pentru Hristos dorind ceea ce este „bineplăcut lui Dumnezeu”, s-a îmbogățit cu bogăție și a devenit mare neguțător și a vândut prin săraci cele ce avea de la părinți și propriile lucruri și a cumpărat mărgăritarul cel de mult preț și comoara aceea ascunsă în pământ, potrivit dumnezeiescului cuvânt, a înmulțit-o foarte.

Este un sat în eparhia Lichiei, numit al Plakomitelor, din care au venit la sfântul cei aleși dintre locuitori povestind despre înrâurirea unui demon spurcat că: Este în ținutul nostru un chiparos foarte mare care se și numește sfânt din pricina mărimii pe care iubindu-l un demon rău s-a sălășluit în el de la care vine și multă vătămare oamenilor și dobitoacelor în fiecare zi și nimeni nu mai îndrăznește să se mai apropie de locul acela. Și odată cineva îndrăznind să taie chiparosul acela, a fost omorât de demon prin propria lui secure. Și acum te rugăm pe tine, robule al lui Dumnezeu, să ne ajuți pe noi cei ce ne primejduim cumplit.

Plecându-se sfântul la rugămintea poporului călătorește împreună cu ei, ajunge la locul acela și se minunează de înălțimea copacului. Plecând genunchii și rugându-se din destul și ridicându-se îndeamnă poporul să taie copacul, dar fiindcă nimeni nu îndrăznea, a luat el însuși securea și lovind de șapte ori copacul s-a înclinat să cadă. Dar prin lucrarea demonului care sălășluia în el s-a silit spre pierderea poporului și părăsind partea de jos înspre care trebuia să cadă s-a avântat să cadă în partea de sus unde era poporul. Dar sfântul făcând semnul crucii și chemând numele lui Hristos și lovindu-l cu securea cu amândouă mâinile l-a aruncat în partea de jos. Dar se tânguia demonul: Vai mie, zicea, omule, de ce odihnă îndelungată m-ai lipsit și nu știu acum unde mă voi duce să mă odihnesc. Și sfântul: „Să te certe pe tine Domnul”, zicea, ca să nu mai îndrăznești vreodată să locuiești în ținutul Lichiei.

Și așa după ce demonul acela a fost alungat, a trimis sfântul pe toți tâmplarii din întregul ținut care și mirându-se de mărimea copacului și nefiind în stare să-l despice, au mai fost trimiși și alți cinci tâmplari din regiunea Karavioton. Folosindu-se de multe instrumente și de multă trudă l-au despicat pe el având grosimea de trei coți și jumătate iar lungimea de patruzeci de coți. Iar mulțimea scândurilor a fost dusă în sfânta mănăstire Sion a măritului de care am vorbit și copacul care până atunci era spurcat din pricina demonului devine sfânt din pricina sfântului Nicolae. 

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)