Ne rugăm unde putem şi când putem. Sigur, te ajută faptul de a fi într-un mediu care ţi-e favorabil rugăciunii, dar, altfel, te rogi unde poţi şi cum poţi. Faptul că te mai necăjeşti câte o dată e o chestiune de-o clipă. Suntem tentaţi, uneori, să mai bruscăm pe oameni. Să vedeţi cum „bruschez" eu pe oameni câteodată, când nu mă înţeleg. Spovedesc, spovedesc şi urmează să mă duc la slujbă şi, când să plec la slujbă, oamenii încep: „Părinte, dar vă rog, nu mă lăsaţi numai pe mine" Şi atunci le zic: „Măi, am zis vorbă Hotărâtă, nu mai spovedesc pe nimeni!" Or fi zicând: „Ce rău e părintele acesta».", dar nu se poate altfel.

(Părintele Teofil Părăian, Rugăciunea pelerinaj către cer, Editura Doxologia, Iaşi, 2013, p. 53)