Cum decidem ce să studiem și ce profesie să ne alegem?
Dacă tinerii nu au sădită în fire înclinația către lucrul pe care vor să-l facă, încerc să-i conving să încline spre ceea ce este sădit în firea lor, pentru ca astfel să fie ajutați. Adică îi ajut să studieze știința pe care o vor și să practice meseria care este pe măsura puterilor lor, numai să facă aceasta după Dumnezeu.
Tinerilor pe care îi văd că oscilează în alegerea științei pe care vor să o studieze, le spun: „Vedeți care știință vă place, astfel încât să faceți ceea ce aveți sădit în fire”. Dacă nu au sădită în fire înclinația către lucrul pe care vor să-l facă, încerc să-i conving să încline spre ceea ce este sădit în firea lor, pentru ca astfel să fie ajutați. Adică îi ajut să studieze știința pe care o vor și să practice meseria care este pe măsura puterilor lor, numai să facă aceasta după Dumnezeu.
Are, de pildă, cineva înclinație spre muzică? Să se facă muzician sau un bun cântăreț bisericesc, care să ajute prin viața și prin cântarea sa pe toți cei care îl vor auzi, să iubească Biserica și rugăciunea.
Are înclinație spre pictură? Să devină pictor, și să picteze cu evlavie icoanele, dintre care unele pot săvârși și minuni.
Are înclinație spre o știință oarecare? Să se dăruiască ei și să lucreze cu mărime de suflet.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 180)