Dintotdeauna Biserica a învățat că Maica Domnului nu reprezintă o excepție de la umanitate, ci dimpotrivă, paradoxul ei fiind rodirea desăvârșită a umanității în condiții improprii. Este starea naturală a omenității ajunsă de la chipul la asemănarea cu Dumnezeu, în chip uimitor, revelându-o, prin aceasta, așa cum a fost ea gândită de Dumnezeu să fie dintru început. De aceea, ea este Noua Evă, cea care refuză sămânța/fructul șarpelui și primește în sine Sămânța dumnezeirii. Altfel spus, Maica Domnului realizează în sine, prin alegere liberă, drumul omului de la chip la asemănare, asemănarea fiind tocmai stadiul în care omenitatea, prin ea, dă din sine chip dumnezeirii.

Așadar, nu doar Maica Domnului dă naștere lui Dumnezeu, ci toți creștinii și chiar toți oamenii sunt chemați să devină născători de Dumnezeu. Maica Domnului pune început nașterii lui Dumnezeu în lume, așa cum Dumnezeu și-a dorit de la Facere. Ea dă trup real Fiului lui Dumnezeu, Trup cu care trăiește ca noi, întru totul asemenea nouă, pătimește iubind până la moarte, învie în puterea iubirii Tatălui și, prin aceasta, desăvârșește firea omenească întreagă, de la Adam până la sfârșitul veacurilor; inclusiv pe Maica Sa care I-a dat Trup o desăvârșește infinit. Începutul l-a făcut Maica Domnului. Și în acest punct, ea întrece în cinste – adică în dragoste arzătoare și necontenită de Dumnezeu – și pe oameni și pe îngeri. Însă ea nu rămâne și nu vrea să fie singură și nici singulară în această atitudine față de Dumnezeu, ci deschide o ușă prin care invită pe toți oamenii să intre. Ea deschide o cale care va deveni prin Hristos naturală pentru toți oamenii care răspund chemării lui Dumnezeu și aleg să parcurgă cu El drumul de la chip la asemănare. Iar cine se înscrie pe acest drum al devenirii ipostatice întru ființă, devine născător de Dumnezeu, făcând din chipul căzut al omenității sale o oglindă străvezie prin care se poate vedea Dumnezeu în lume. În acest sens, chipurile tuturor sfinților sunt cele mai bune indicatoare, fiind de fapt Chipul lui Hristos transpus în chipurile distincte ale sfinților din umanitatea asumată și îndumnezeită de Fiul lui Dumnezeu întrupat. Sfinții sunt alți născători de Dumnezeu în lume, după exemplul Maicii Domnului, ea fiind întotdeauna deasupra lor și a noastră, model și ajutor îmbietor.

În acest sens spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Dumnezeu vrea ca în toți și în toate să lucreze și să-și continue Taina întrupării Sale”. Adică ceea ce a făcut Dumnezeu conlucrând cu Maica Domnului vrea să facă cu orice om, acesta fiind prin excelență scopul lui Dumnezeu pentru care l-a creat pe om în lume. A-L naște pe Dumnezeu în noi și în lume este vocația naturală a omului, deopotrivă bărbat și femeie, în chip distinct.  Altfel spus, vocația femeii este aceea de a-L naște pe Dumnezeu în lume, iar vocația bărbatului este aceea de a-L naște pe om în Dumnezeu. Adică ei sunt chemați să continue în lume ceea ce a făcut Hristos și Maica Domnului: așa cum prin Fecioara Maria, Dumnezeu se face întru totul asemenea nouă, tot așa prin Iisus Hristos, omul devine întru totul asemenea lui Dumnezeu. Și a-L naște pe Dumnezeu în lume sau pe om în Dumnezeu este același lucru, aceeași totalitate dăruită lui Dumnezeu, de aceeași valoare. Deci, omul care are această totalitate a dăruirii către Domnul devine născător de Dumnezeu în lume și născător de om în Dumnezeu și, implicit, devine „mamă” a lui Dumnezeu pe pământ și „mamă” a omului în cer. Acest fapt este subliniat de Mântuitorul Hristos în Evanghelie, atunci când unii dintre mulțimile care-L ascultau vin să-I spună: „Iată mama Ta și frații Tăi stau afară, căutând să-Ți vorbească” (Matei 12, 48), prilej cu care, Hristos, Dumnezeu întrupat, declină maternitatea Maicii Sale la toți cei care se dăruiesc total lui Dumnezeu: „Iar El le-a zis: cine este mama Mea și cine sunt frații Mei? Și, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea și frații Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate și soră și mamă” (Matei 12, 49-50). În paranteză fiind spus, Hristos nu zice nimic de tată pentru că Unul Singur este Tatăl Său, cel din ceruri (Matei 23, 9). Tatăl Lui și Tatăl nostru, al tuturor, câte sunt și vor fi vreodată. Căci, după cum Fiul nu poate fi decât Fiu în raport cu Tatăl Său, Cel deoființă (deci, niciodată nu poate fi Tată), tot așa, omul, zidit în chipul Fiului, în raport cu Dumnezeu nu poate fi decât mamă, frate sau soră. Niciodată în poziția de tată, ceea ce subliniază o ordine ierarhică prestabilită în cer și pe pământ, în care toate există și funcționează numai și numai dacă fiecare își ține locul și nu-și transcende natura, poziția sau vocația.

Așadar, astăzi, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului admirăm prin credință vocația ei de a deveni prima dintre oameni cu totul dăruită lui Dumnezeu, fapt din care Dumnezeu Însuși S-a dăruit cu totul ei și astfel, Fecioara Maria este Născătoarea de Dumnezeu, deschizându-ne tuturor puterea de a fi născători de Dumnezeu în noi și în lume, născători de om în Dumnezeu și în cer.

De altfel, cine refuză să-L nască pe Dumnezeu în sine, acela naște negreșit în el opusul: sămânța demonică, care se vrea dumnezeu cu orice preț. De aceea, spune evanghelistul Ioan: „Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârșește păcat, pentru că sămânța lui Dumnezeu rămâne în acesta, și nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta cunoaștem pe fiii lui Dumnezeu și pe fiii diavolului; oricine nu face dreptatea nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubește pe fratele său” (I Ioan 3, 9-10). Iar Dumnezeu, în bunătatea Lui, nu doar ne naște pe noi din El, ci vrea și El să se nască din noi, făcându-ne pe toți născători de Dumnezeu, tot așa cum El este Născător de oameni într-o lume zidită de El pentru noi.