Socoteşte cu luare-aminte înţelepciunea cea atotputernică, iubirea de bunătate şi celelalte vrednicii ale preacinstitului şi preaslăvitului Stăpân, care sunt atât de minunate, că nu covârşesc numai mintea şi tot gândul omenesc, dar şi pe cel al puterilor cereşti. Acest gând este destul să te facă să te smereşti până la pământ şi să stai cu frică multă şi cu cutremur înaintea Lui. Şi, cu cât se va deda şi se va îndeletnici inima ta cu această frică, cu atât se va întoarce mintea ta de la grijile acestei vieţi, fiindcă frâul fricii nu lasă inima să fie înconjurată de alte gânduri înaintea unei asemenea măriri. 

Că, dacă, atunci când te duci să vorbeşti cu vreun împărat pământesc, care este om ca şi tine, stai cu atâta frică şi cutremur, cu atât mai mult trebuie să stai astfel când vorbeşti prin rugăciune cu Împăratul îngerilor şi a toată zidirea. Stai smerit în rugăciune precum stă osânditul înaintea judecătorului, ca să stingi mânia Dreptului Judecător cu chipul cel de afară şi cu obiceiul cel dinăuntru şi să iei desăvârşită iertare a păcatelor tale. Rugându-te, începe deja cuvântări dumnezeieşti şi laude cuviincioase către El şi, când cu smerită cugetare Îl slăveşti, atunci cere nu hrană, sau sănătate trupească, nici altceva din cele pământeşti, ci Împărăţia Cerurilor; iar celelalte câte sunt de nevoie trupului ţi le dă şi fără să le ceri, precum ne-a făgăduit, zicând: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă”.

(Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 362)