Un oarecare călugăr, anume Serapion, locuia în pustie, Iar odată, a venit în cetate pentru o trebuinţă şi, văzând o desfrânată, i-a zis: „Să nu primeşti pe nimeni, că eu voi veni la tine deseară". Iar ea i-a îngăduit lui că-l aştepta. Apoi, după ce a venit, i-a zis: „Aşteaptă-mă pe mine puţin, că am o lege pe care trebuie s-o împlinesc". Iar ea i-a zis: „Săvârşeşte-o, părinte". Deci, stând ei în cameră a început a citi Psaltirea, de la psalmul cel dintâi şi până la sfârşitul psalmilor celor o sută cincizeci şi, la fiecare psalm făcea câte trei închinăciuni. Iar ea stătea, tremurând, în spatele lui. Dar el cu dinadinsul se ruga pentru dânsa, ca să se mântuiască şi, l-a ascultat pe el Dumnezeu. Iar, spre ziuă, a căzut desfrânata la picioarele lui, rugându-se şi zicând: „Ai milă părinte, să mă duci pe mine unde ştii, ca să mă mântuiesc. Că pentru aceasta te-a trimis pe tine Domnul la mine".

Deci, a luat-o pe ea şi a dat-o la o mănăstire de maici şi a zis el către egumenă: „Primeşte pe sora aceasta şi să nu pui asupra ei canon, ci pe cât va voi ea şi să nu o superi pe dânsa". Iar ea petrecând acolo, după puţine zile, a zis: „Sunt păcătoasă, şi voi să mănânc o dată pe zi". Mai apoi, iarăşi a zis: „O dată la două zile voi să mănânc, de vreme ce mult am păcătuit, şi printr-o fereastră dați-mi mie să mănânc. Și lucru de mână daţi-mi să lucrez". Şi aşa, pocăindu-se, a plăcut Domnului şi mântuindu-se, a adormit în Domnul.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 209)