Cum ne putem da seama că suntem pentru mănăstire sau pentru lume în societatea de azi? Există vreo diferenţă între iubirea din lume şi iubirea de mănăstire?

În ambele iubiri cei din jur, părinţii, fraţii, prietenii, surorile nu se mai înţeleg cu tine, căci tu te preocupi doar de cel iubit. Există o săptămână oarbă a căsătoriei şi o săptămână oarbă pentru la mănăstire, dar aceasta nu trebuie să fie „oarbă”, adică în necunoştinţă de cauză (de aceea se numeşte aşa, pentru că nu mai vezi nimic decât asta). Este bine să dăm frâu liber la această iubire, care face să nu se mai înţeleagă nimeni cu tine. Este clar că este bună şi una şi alta, te căsătoreşti sau te duci la mănăstire. Aţi observat că nimeni nu se mai înţelege cu o fată care vrea sa intre la mănăstire, părinţii spun: „mai stai”, dar nimic.

Eu am mers cu un coleg de-al meu vreo doi ani prin ţară că tot aveam treabă şi îl luam cu mine să mai vedem fete (acum vreo 20 de ani), dar în cele din urmă n-am găsit, dar mergeam tot aşa şi mai vorbeam despre una şi alta. Nu se însura, era un băiat bun, dar nu se însura. Şi în cele din urmă am găsit la mine în parohie o fată (adică pe loc, Dumnezeu a făcut o minune). Dar după ce el a căutat şi a umblat vreo doi ani. Şi asta s-a întâmplat de Bobotează, iar el mi-a spus ce a vrut şi eu am accelerat aspectele de apropiere între ei. Apoi a spus: „Mâine este Sfântul Ioan, veniţi la mine?” Şi părinţii fetei au spus: „Cum aşa, azi spui una şi mâine deja să venim la tine?” Iar a doua zi i-am întrebat: Cum de v-aţi dus totuşi a doua zi în vizită, căci dumneavoastră sunteţi oameni în toată firea?”. „Părinte, ştiţi ce a spus fata noastră? Ce dacă voi nu mergeţi, numai eu singură şi mă duc”. Astfel s-au dus părinţii cu fata, iar tinerii s-au şi căsătorit într-o lună. Deci, înţelegeţi că trebuie rezolvate lucrurile fără grabă, cu socoteală şi la momentul potrivit, cum trebuie şi când trebuie. Dumnezeu lucrează.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 69-70)