Soră Natalia, pocăința nu reprezintă doar penitență, mâhnire ori frica de osândire, ci mult mai mult: o schimbare profundă, radicală, a felului de a fi, de a gândi și de a viețui; lupta cu păcatul prin înfrângerea tentațiilor și clădirea unui nou început al vieții interioare, reflectat într-o existență bineplăcută lui Dumnezeu.

Pocăința ne ajută să omorâm păcatul, să ne reînviem sufletul; din întuneric, face lumină, spală ochii sufletești, stăpânește peste firea cea neputincioasă și înfrânează patimile.

Având în vedere toate acestea, să te rogi mai mult Mântuitorului Hristos să-ți dea starea, simțirea necesară pentru a te ajuta să-ți mărturisești păcatele cu deplină pocăință.

Cu bune doriri,

pr. Mihail

Exact asa mi se intampla si mie..rational imi dau seama de gravittea pacatelor mele si imi doresc sa le elimin, dar ma doboara asa o ....nesimtire sa o numesc, o raceala a sufletului si simtirii...nu pot simti durere si parere adevarata de rau pentru patimile si pacatele mele. Dar sa ne rugam bunului Dumnezeu si Maicii Domnului ca se va milostivi de noi si vom avea lacrimi pana in sfarsit...