Cum putem ierta şi apoi să iubim pe cei care fac mult rău?

Având mereu în faţa ochilor minţii sau chiar în faţa noastră icoana Răstignirii, privind cum Hristos i-a iertat pe toţi, iar nouă nu ne-au greşit oamenii chiar aşa de mult cum i-au greşit Lui.

Iubirea depinde de voinţa omului. De exemplu, mă pot strădui să iubesc pe cineva pe care la un moment dat îl antipatizez. Nu, nu trebuie să îl iubeşti în felul în care iubeşti pe cel care îţi este simpatic. Pe acesta trebuie să îl iubeşti aşa cum este el antipatic, căci apoi vine şi celălalt fel de iubire. Pentru că a iubi numai ceea ce îţi place înseamnă plăcere. Asta este forma de alegere a soţiei. Aşa îţi alegi soţia. Dacă ea îţi place, continui discuţia, mai studiezi ceva şi zici: „Bine, vreau să mă însor cu tine!”. Aceasta este după „a plăcea”.

Iubirea vine mult mai târziu, este aşa numai o formă de manifestare, ori pe cel care iţi este antipatic poţi face proba iubirii tale. Dar ce înseamnă antipatie? Antipatie este o formă aşa micuţă a urii, adică este, într-o oarecare măsură, inversul iubirii. Omul se naşte cu o capacitate sau o incapacitate de a iubi. Se naşte cu capacitatea de a iubi, dar dacă se perverteşte conştiinţa lui e grav!

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 65-66)