Un frate a fost acuzat pe nedrept în mănăstire pentru desfrânare și sculându-se a mers la avva Antonie. Și au venit frații de la mănăstire ca să-l vindece (mângâie) și să-l ia (dobândească), și au început să-i zică: „Așa ai făcut”. Iar el se apăra, zicând: „Nimic de acest fel nu am făcut”. Iar după întâmplare s-a aflat acolo avva Pafnutie, zis Kefala, și a spus o pildă ca aceasta: „Am văzut pe marginea râului un om băgat în noroi până la genunchi și, venind unii să-i dea mâna, l-au afundat până-n gât”. Și a zis lor avva Antonie, pentru avva Pafnutie: „Iată un om adevărat, care poate să vindece și să mântuiască suflete”. Deci, umilindu-se ei de cuvintele bătrânului, au pus metanie fratelui. Și îndemnați (încurajați) de părinți, l-au luat pe frate la mănăstire.

(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 10)