Monahul Gherasim Ilie, de la Mănăstirea Sihăstria (1904-1933)

Era frate cu rasoforul Vasile Ilie, pe care l-a odrăslit aceeaşi familie aleasă din comuna Suliţa (Botoşani). Arzând pentru dragostea lui Hristos, în anul 1926 a intrat în nevoinţa călugărească la Schitul Cozancea (Botoşani). Acolo a fost doi ani ucenic al unui îmbunătăţit sihastru – schimonahul Paisie Olaru.

În anul 1929 a venit la Mănăstirea Sihăstria, unde s-a nevoit încă 5 ani în desăvârşită ascultare, în rugăciune şi în cugetare la cele veşnice. Ascultarea lui, ca şi a fraţilor săi, a fost păstoritul oilor mănăstirii.

După o nevoinţă rar întâlnită, monahul Gherasim Ilie – acest fiu al ascultării şi al neadormitei rugăciuni – şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, în vara anului 1933.

Pe când era ucenic la Schimonahul Paisie în Schitul Cozancea, l-a trimis bătrânul la o ascultare. Fratele Gheorghe, însă, umblând după sfatul minţii sale, a intrat în chilie şi a lăsat pe masă această scrisoare: „Iartă-mă, părinte Paisie, eu am plecat în pădure pentru cinci zile, să mă pocăiesc”. Mai târziu, citind bătrânul scrisoarea, zise: „Acest lucru este din ispita diavolului şi nu-i va fi de folos, că este fără binecuvântare!”.

La miezul nopţii, bătu cineva în uşa chiliei! 

– Binecuvântează, părinte Paisie, şi mă iartă pe mine, păcătosul! 

– Cine eşti?, întrebă bătrânul. 

– Fratele Gheorghe, păcătosul. 

– Cum se poate asta? Fratele Gheorghe este plecat în pădure să se pocăiască, pentru cinci zile! 

– Iartă-mă, părinte, că am greşit! 

– Dumnezeu să te ierte, frate. Intră în chilie şi spune-mi ce ţi s-a întâmplat. 

– De mult voiam să mă rog singur, câteva zile. Deci, am luat Ceaslovul şi m-am ascuns în pădure, într-o groapă. Acolo am început a face metanii şi a mă ruga cu lacrimi. Pe la miezul nopţii aud lângă mine un glas înfiorător: „Ce faci aici?”. Mă întorc şi văd un arap uriaş, cu chip înfricoşător. Era vrăjmaşul. Atunci, cuprins de frică, am luat ceaslovul şi am fugit la chilie. 

Din ceasul acela, ucenicul nu mai făcea nimic fără binecuvântare.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 524-525)